Succese ale atleților de la CS Municipal Onești

Administrator

Mai mulți atleți de la Clubul Sportiv (CS) Municipal Onești, condus de directorul general Eugen Eftimiu, au participat cu succes la trei competiții, desfășurate în ultima săptămînă, la București, Bacău și Buziaș. Cele mai bune performanțe le-a înregistrat Paul Botezatu, care a cîștigat două medalii de aur la Campionatul național de atletism în sală, pentru seniori și tineret, desfășurat la București. Oneșteanul a obținut titlul de campion național de sală, atît în proba de 800 de metri (tineret), cît și în cea de 1.500 m (tineret), dar și medalia de bronz la 800 m (seniori). Un alt atlet de la CS Municipal, Adrian Olteanu, a cîștigat medalia de bronz la 800 m (tineret).
La campionatele universitare și grand-prix-ul din Bacău, s-a remarcat oneșteanca Cristina Negru, care a obținut un loc II la 1.500 m și un loc III la 800 m. Tot Cristina Negru a obținut și un loc VI la concursul național de cros de la Buziaș, la junioare, întrecere la care s-au remarcat alți doi atleți de la CS Municipal Onești, Petre Hristea (locul II, la seniori) și Constantin Potoroacă (locul VI, la tineret). Petre Hristea va participa și la balcaniada de maraton, care se va desfășura pe 27 februarie. (George MARTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.