■ fostul portar băcăuan a ratat meciul de la Piatra Neamț, accidentîndu-se stupid în momentele de încălzire ■ el a vizionat partida de la Bacău, fiind mîhnit de victoria Craiovei
De sub cozorocul unei șepci „adidas” ochii lui Daniel Bogdan, fostul portar al FCM Bacău, au rămas privind în gol la bucuria oltenilor, care tocmai cîștigaseră meciul de la Bacău. Inima actualului fotablist al UT Arad a rămas tot la echipa care l-a consacrat, dar, mai mult, și-a dorit enorm ca Universitatea Craiova să piardă pentru că la sfîrșitul campionatului trecut a fost tras pe linia moartă chiar de către clubul oltean. Bogan a ajuns la meci la cîteva minute după începerea lui, venind de la Piatra Neamț, acolo unde UTA a încasat-o cu 6-0. Bogdan nu a evoluat nici măcar un minut în partida cu Ceahlăul. În timp ce efectua obișnuita încălzire, unul dintre coechipierii lui a șutat la poartă iar Daniel Bogdan, luat pe nepregătite, și-a apărat fața cu mîinile, însă balonul l-a lovit într-unul dintre degetele de la mîna stîngă, provocîndu-i, și cu ajutorul verighetei, o tăietură adîncă. Degetul afectat i-a fost imediat bandajat, însă Bogdan nu a mai putut intra pe teren și, după cum spune, va sta pe tușă vreo două săptămîni. Lipsa de pe gazon pare să-l afecteze destul de mult pe portarul arădean, deoarece în meciurile pe care UTA le dispută pe propriul teren vin impresari de la echipe din Ungaria și Germania pentru eventuale transferuri ale fotbaliștilor români. Cît privește plecarea sa la UTA, Bogdan este foarte mulțumit de ceea ce a găsit acolo, dar în primul rînd de suma de bani din contractul pe un an de zile pe care l-a semnat cu arădenii. Despre jucătorii cu care încearcă evitareea retrogradării are cuvinte bune și…mai puțin bune. „Sînt tineri și încă nu-și dau seama cum se joacă în divizia A. La Piatra Neamț s-au închis bine în prima parte, au avut și vreo două ocazii la 0-0, pe care nu le-au fructificat, însă după primul gol încasat au căzut psihic și au pierdut la scor.” Bogdan și-ar fi dorit să facă parte din lotul FCM Bacău, cu care în iarna acestui an a efectuat chiar cantonamentul de la Slănic Moldova, însă nu ar fi fost dorit, în cele din urmă, de o persoană importantă din cadrul clubului băcăuan. Bogdan s-a alăturat ieri lotului arădean la Tîrgu Ocna, de unde în cursul acestei săptămîni va pleca spre Constanța, pentru meciul cu Farul, din cadrul celei de-a treia etape. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns