Super(b) Dumi Trio

Așteptam încrezător concertul de sîmbătă seara al acestui grup atît de eclectic și postmodern, încurajat de palmaresul lor convingător și de mostrele risipite pe youtube. Însă standardele la care s-au ridicat muzica și interpretarea trioului l-au desemnat drept eveniment cultural de prim rang între concertele jazzistice de la noi și chiar comparativ cu concertele simfonice de mare relevanță. Nu s-a prea întâmplat ca pe meleagurile noastre (excesiv de mioritice!) să se abată o formație atît de bine închegată, cu un discurs sonor expresiv, original, cuceritor fără cea mai mică aluzie comercială, facilă.

Pot afirma că este cea mai reușită formație de jazz care ne-a vizitat după “89. Și cum nici înainte nu era mare înghesuială, ne găsim în fața unui record absolut. Poate doar emulația de ultimă oră, dintre familiile de muzicieni care și-au multiplicat vocația prin copiii lor sau eventual viitoarele proiecte ale aceluiași neobosit George Dumitriu să provoace noi culmi de improvizație și empatie mutuală pe scenele băcăuane.

Chitaristul și compozitorul George Dumitriu a studiat vioara clasică la liceul băcăuan și la Conservatorul din București. Pasiunea pentru chitară și posibilitățile ei nemăsurate l-a condus prin școli prestigioase de jazz european și chiar din Statele Unite. Ca și ceilalți coechipieri a avut parte de colaboratori de ținută, care l-au călăuzit și rodat printre exigențele genului, deloc minore. Susținător al solisticii, la chitară electrică și laptop, autor al unui pachet substanțial de piese, muzicianul s-a impus ca pivot, dar și ca primă voce a grupului. Am fost tentat inițial să apreciez amprenta inimitabilă a stilului promovat de celebra casă ECM (European Contemporary Music). O muzică meditativă, eterică, clădită pe armonii delicate și accente fulgurante. Totuși tinerii muzicieni au evitat capcana unei pastișe, înoculînd elemente moderne, cerebrale, care s-au agregat într-un stil personal recognoscibil. Cu o alesă educație muzicală și cu decelabile afinități spirituale, cei trei și-au găsit un făgaș propriu, jalonat de monumentale repere stilistice, de la J.S. Bach pînă la experimentul atonal din curentul contemporan. Cu mult curaj au introdus și momente de liniște în muzica lor, bine încadrate compozițional.

La rîndul său artist polivalent (este și regizor de film), bateristul sloven Kristijan Krajcan este unul din cei mai importanți exponenți ai generației sale. Inovator, el a tratat intervențiile pe tobe cu elemente tehnice percusive, excelînd prin imaginație și inteligență. A născocit astfel comentarii sonore intergrate logicii interioare a pieselor. Strălucitor colorist al cinelelelor și cu un arsenal de gadgeturi percutante, el a fost partener muzical de calibru, nu doar un ritmician eficace.

Nici contrabasistul italian Mattia Magatelli nu putea coborî ștacheta. Dimpotrivă, a asigurat liantul necesar și mai ales s-a impus prin câteva solouri inspirate, ca și prin multe compoziții generoase.

Foarte inteligentă și personală a fost opțiunea fiecărui muzician de a se subsuma arhitecturii muzicale, punînd surdină etalării posibilităților tehnice solistice. Campion în acest sens a fost desigur George Dumitriu, care a preferat adesea să nuanțeze cu două–trei acorduri dialogul instrumental cu simț muzical deosebit și cu minuția unui gravor. Poate că s-au simțit ecouri dintr-un Bill Frisell inovatorul, sau monstrul sacru John Abercrombie, dar artistul a știut să transmită reverențe muzicale, nu simple reproduceri. Și ceilalți doi muzicieni s-au înscris pe aceași notă. Deși doar trei instrumentiști, au creat un spațiu sonor dens, amplu, susținînd o tensiune armonică perpetuă. Și efectele computerizate s-au înscris într-o notă discretă și evocatoare.

Au existat și pasaje în care tehnica a prevalat, au fost construite momente de maximă intensitate eliberatoare de fluide incitante, de tensiuni afective frumos încadrate în economia compozițiilor și a concertului. Mi-e greu să evediențiez unele momente, pentru că impresia de ansamblu a fost covârșitoare. Le urez ca șansa consacrării să le surîdă, pentru că au toate datele pentru a o merita. Timpul, ambiția și talentul special sunt argumente depline.

Radu Ciobanu