Supernova a finalizat procesul de rebranding al Galeriei Cora Bacău, o investiție care a ajuns la 40 de milioane de euro. În afară de renovarea clădirii, compania a deschis noi spații comerciale, așa cum sunt Tedi și Pepco, și o nouă sală de sport, City Gym.
Supernova Bacău reprezintă unul dintre proiectele din portofoliul de șase centre comerciale, cu o suprafață totală de aproximativ 140.000 de metri pătrați (Supernova Bacău, Supernova Drobeta Turnu-Severin, București Alexandriei, București Lujerului, București Pantelimon și Brătianu Constanța), pe care grupul austriac le-a achiziționat la finalul anului 2021 de la Grupurile Louis Delhaize și Galimmo.
Odată cu transformarea Cora în Carrefour, centrul comercial va deveni Supernova Bacău
Supernova Bacău este un spațiu comercial modern, cu o suprafață de 20.000 mp, gândit astfel încât să răspundă cerințelor actuale ale pieței.
„Ne-am dorit să dăm o față nouă centrului, astfel că pe lângă renovările necesare, am adus branduri noi de magazine, spații de relaxare și distracție, pentru a întâlni dorințele celor care ne calcă pragul. Fideli strategiei pe care am urmat-o până acum în toate proiectele noastre, am decis să păstrăm magazinele frecventate de consumatori, așa cum este Hypermarketul Cora, care va deveni Carrefour, în a doua jumătate a anului”, Markus Pinggera, Managing Director la Supernova Group.
Transformarea centrului comercial în Supernova reprezintă un proces complex de renovare și modernizare, începând cu fațada centrului comercial și zonele de acces, până la facilitățile integrate la nivelul spațiilor sale comune.
Locuitorii din zonă beneficiază de 45 de magazine, o parcare renovată cu 725 de locuri și de o sală nouă de sport complet echipată cu aparatură modernă. Începând cu această vară, copiii se pot bucura de un nou loc de joacă, situat în afara centrului comercial.
Pentru a marca acest nou capitol, Supernova Bacău a organizat patru zile de activități și momente artistice pentru clienții de toate vârstele, începând cu 25 mai. Cei mici vor putea asista la spectacole de magie și comedie. În plus multe surprize îi vor aștepta din partea celor mai îndrăgite personaje. În același timp, adulții vor avea parte de multe activări inovatoare, dar și de multe premii.
Până pe 28 mai, cei care fac cumpărături de minimum 100 de lei pot câștiga unul dintre cele 700 de premii atractive. Mai multe informații sunt disponibile aici.
Un viitor verde: în Bacău, Supernova a făcut trecerea de la iluminatul convențional la tehnologia LED
Supernova și-a luat angajamentul de a construi un viitor verde prin programul de sustenabilitate, Supernova Green Energy. Prin urmare, afacerea își bazează activitățile pe o dezvoltare ecologică și durabilă. Obiectivul programului este de a aduce îmbunătățiri proceselor de operare ale grupului și de a atinge neutralitatea totală a emisiilor de carbon până în 2028.
Programul Supernova Green Energy se concentrează pe centrale solare care pot genera propria energie electrică, pe tehnologia LED și pe tehnici de economisire a energiei. În România, compania a făcut deja trecerea de la iluminatul convențional la tehnologia LED în noile spații comerciale din Drobeta, Alexandriei, Pitești, iar acum Bacău. Odată cu implementarea luminilor LED în Bacău, companie dorește să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în valoare de aproximativ 150 tCO2 pe an.
dudu a zis
Degeaba circ daca ati scumpit painea.
Frate, ce preturi!!! Cum am intrat, asa am iesit, cu toate „ofertele” lor.
Parca ati cumparat produsele din Cora si ati pus acum adaos in speranta ca le veti vinde!
mriana a zis
Nu mai mânca pâine. Nu îți aduce nimic folositor în organism .
veteranul a zis
Au cele mai mari preturi. Personal nu mai fac cumparaturi de la Cora,
Burlacu Daniela a zis
Frate ai foarte multā dreptate,este foarte trist,dar adevārat!!!
Jim a zis
Subscriu!
Nu mai fac cumpărături de câțiva ani din Cora!
Ana a zis
eu am gasit azi cateva produse mai ieftine ca in Cora
mina a zis
Alta fata a Bacaului !! Bacaul nu mai are fata de foarte multi ani ! uitati va la jaful din zona industriala de Sud a orasului, zona fostei „Platorme A” din drumul spre Gara Bacau; uitati va la jaful din zona Parcului Cancicov, spre fostele magazii CFR , spatiile verzi tip banda cu copaci pe ele, in loc sa fie pamant, este pistris , tasat, copaci necuratati de ani de zile . Circul facut de beneia cu Teatrul din centru dar si casa lui Alecsandri este o dovada a nesimtirii ” politicienilor ” locali dar si de la centru. Circul PSD cu copacii plantati politic in fata spitalului , putea fi facut fara fotografii de ” famiglie”- ” primii saditori ai Bacaului” RUSINE
Nicoleta a zis
Nu mai vin acolo ati facut locul ala sa arate atat de urat vrem sa revină Cora înapoi
Mihaela a zis
Au preturi de te doare capul! Fac bani pe seama proștilor de români.Isi bat de joc cu preturile lor. Toți banii se duc la francezi și prosti de români se descurca de la o zi la alta din ce in ce mai greu.
Ion Vasile a zis
Da’ care e schimbarea ? Eu nu vad decit aceleasi magazine si acelasi hypermarket Cora cu preturi exagerate in care bate vintul.
Mocanu a zis
Eram fan Cora . Adio , cu prețurile pe care le aveți. Pa .