Aspiranții la un post de suplinitor în învățămînt mai au la dispoziție doar cîteva zile pentru a-și putea pregăti actele necesare pentru depunerea dosarului de înscriere. Constantin Năstac, inspector de personal în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), spune că dosarele se vor putea depune în perioada 28-29 august. Lista cu catedrele care vor putea fi ocupate în urma examenului ce va fi organizat de ISJ, în ultima zi a lunii august și prima zi a lunii septembrie, va putea fi consultată de la sfîrșitul acestei săptămîni. La rîndul său, inspectorul școlar general adjunct Berîndușa Popescu spune că dosarul va trebui să conțină, pe lîngă cererea tip, actele de studii și identitate ale candidatului. „Vor depune dosare de înscriere suplinitorii calificați care au obținut medii sub 5.00 la
concursul din 17 iulie, suplinitorii calificați care au dat concurs în
anii 2004-2005, au obținut medii peste 5.00 și nu au fost repartizați
pe nici o catedră precum și suplinitorii fără studii corespunzătoare
care optează pentru o altă disciplină decît cea de pe diplomă”, mai
precizează Brîndușa Popescu. Toate aceste categorii de candidați
vor da concurs sau, după caz, testare, în zilele de 31 august și 1
septembrie, rezultatele vor fi afișate în data de 2 septembrie,
rezultatele constestațiilor vor fi făcute publice în data de 4
septembrie, iar repartizarea posturilor neocupate va avea loc în
ședințele publice ce vor fi organizate în perioada 6-8 septembrie.
(Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.