Polițiștii moineșteni de la Serviciul de Cercetări Penale l-au descoperit și reținut pe autorul unei spargeri comise, la sfîrșitul săptămînii trecute, la magazinul „Prăjescu A.F.”, din Moinești. Acesta este Janoș Blaj, de 29 de ani, din localitate, recidivist, eliberat condiționat din închisoare cu nici o lună în urmă. Pe timp de noapte, Blaj a pătruns în interiorul spațiului comercial prin forțarea unei ferestre. El a încercat să sustragă cartușe de țigări, cafea și sticle cu băuturi alcoolice. Tocmai cînd vroia să plece cu marfa furată, a fost surprins de proprietar, moment în care a abandonat „prada” și a dispărut. Fuga nu i-a fost de folos, deoarece, chiar dacă patronul magazinului nu a putut oferi decît cîteva indicii vagi, polițiștii aveau să-l identifice în doar cîteva ore pe infractor. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Moinești, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru fapta sa, încadrată la furt calificat, riscă să stea după gratii între 3 și 15 ani. Cum el mai avea de executat încă 9 luni de închisoare, în urma comiterii unei infracțiuni similare, restul de pedeapsă se va adăuga la aceea ce o va primi acum. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns