Povestea bufetului din incinta dispensarului de la Sarata pare să aibă un final nefericit pentru patronul Marcel Coșeraru. Luate prin surprindere de coabitarea cel puțin ciudată dintre unitatea sanitară și „punctul alimentar”, autoritățile au tăbărît cu verificările pe patronul bufetului buclucaș. Prima reacție a venit din partea inspectorului șef al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC), Sorin Elisei. El ne-a declarat că s-a autosesizat și că va face verificări privind legalitatea funcționării, calitatea serviciilor prestate și a produselor comercializate. „Dacă cele spuse de dumneavoastră se vor adeveri, atunci vom aplica toate sancțiunile pe care le prevede legea protecției consumatorului în acest caz. Numai pentru lipsa autorizației de funcționare patronul poate primi o amendă cu sume cuprinse între două și 20 de milioane de lei”, a spus inspectorul șef.
Și mai duri s-au arătat șefii Direcției de Sănătate Publică (DSP). Doctorul Marin Buștiuc a recunoscut că bufetul nu are autorizație sanitară. „Nu-mi vine să cred că s-a putut întîmpla așa ceva! Vom sancționa drastic persoana care a avut tupeul să deschidă o unitate de alimentație publică în același imobil cu dispensarul medical. Și, pentru că funcționează fără autorizație sanitară, îl vom sancționa cu maximum de amendă pe care îl prevede legea în astfel de cazuri. Adică 30 de milioane de lei. Asta se va repeta în fiecare zi, pînă cînd patronul cu pricina își va închide singur activitatea pe care o desfășoară acolo. De altfel, noi am și trimis astăzi (ieri, n.r.), după ce-am citit articolul din ziar, o echipă de inspectori să verifice cele semnalate de dumneavoastră”, a încheiat Marin Buștiuc.
Între timp, primarul comunei Nicolae Bălcescu, Marcelin Antal spune că toate cele semnalate de noi în ediția de ieri a ziarului sînt adevărate. „Nu este chiar prietenul meu. Ne cunoaștem. Nu are autorizații și nici nu l-am mai trecut prin Consiliul Local ca să-i stabilim o chirie, pentru că erau multe hîrțoage de întocmit. Ori omul stătea acolo temporar, pînă își construia noul magazin. Nu era vorba decît de o lună-două. Și, oricum, mi-a reparat acoperișul, că era spart tot, a văruit, a tencuit, că se duceau pereții jos. Omul a gospodărit acolo, că se dărîma clădirea, pentru că nu o îngrijea nimeni. Ce voi face dacă consilierii îmi vor cere socoteală pentru că l-am dus acolo fără chirie? Voi plăti din buzunarul meu”, a declarat fără reținere Marcelin Antal. Rămîne acum de văzut, în cazul în care se va întîmpla așa ceva, cam la cît s-ar putea ridica cunatumul chiriei pe care i-l vor stabili consilierii patronului bufetului din dispensar. (Marius DRAGOMIR)
Lasă un răspuns