Locatarii din Asociatia de proprietari nr. 3 din Bacau l-au pus la zid pe Traian Radulescu, cel care a ocupat pina anul trecut functia de presedinte. Desi revenise asupra deciziei de a renunta la functie la doar citeva ore, demisia sa a ramas inregistrata la Primaria 2. „In urma unei sesizari, am fost in asociatie sa verific elementele prezentate. Deranjat de vizita mea, Radulescu a zis ca isi da demisia, a scris-o, a inseriat-o, urmind ca unul din membrii comitetului sa-i tina locul presedintelui pina la organizarea Adunarii Generale a Asociatiei de Proprietari. Actele semnate din 2008 si pina in prezent sint atinse de nulitate pentru ca nu este presedinte. Singur a recunoscut acest lucru, din moment ce a restituit suma insusita in aceasta perioada”, spune Ion Andronic, referent la Primaria 2. De partea cealalta, Radulescu, afirma si in ziua de azi ca este presedintele Asociatiei de proprietari nr. 3 pina la organizarea Adunarii Generale. „Sint presedinte in continuare. Nu cred ca exista in Bacau vreun presedinte de asociatie care sa nu fie contestat. Nemultumirile cetatenilor au plecat anul trecut de la banii incasati de asociatie pentru firmele luminoase ale societatilor comerciale montate pe proprietatea comuna a locatarilor. Oamenii vroiau ca banii sa le parvina lor, iar eu i-am folosit pentru fondul de reparatii. Saptamina viitoare vreau sa convoc Comitetul si sa stabilesc ordinea de zi pentru Adunarea Generala a Asociatiei de proprietari”, a declarat Radulescu. Cazul a ajuns si in atentia Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Bacau, care arata intr-o adresa ca „aspectele sesizate sint de natura penala, respectiv, savirsirea infractiunii de abuz in serviciu de catre membrii Comitetului Executiv al Asociatiei de Proprietari nr. 3”, semneaza comisar sef Ion Popa, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bacau. Dosarul va fi inaintat Parchetului de pe linga Judecatoria Bacau cu propuneri corespunzatoare.
Lasă un răspuns