~3 min lectură 1 comentariu

Eurodeputatul Dragoș Benea, discuție cu Vasco Cordeiro, președintele Comitetului Regiunilor, și Elisa Ferreira, comisar european responsabil cu Coeziunea și reformele

Redacția Ziarul de Bacău

Eurodeputatul Dragoș Benea a avut un dialog „dens și productiv” în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European – REGI, reunită luni la Bruxelles, cu Vasco Cordeiro, președintele Comitetului Regiunilor, și Elisa Ferreira, comisar european responsabil cu Coeziunea și reformele în ultimul format al Comisiei Europene. Benea este președinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională – REGI.

Comitetul Regiunilor nu e doar vocea regiunilor și orașelor în Uniunea Europeană, ci un actor instituțional major și un pilon în promovarea politicilor de dezvoltare regională și coeziune la nivelul UE, a notat, pe Facebook, europarlamentarul băcăuan.

Schimbul de opinii cu cei doi oficiali a vizat – în principal – principalele provocări aflate pe agenda Comisiei REGI: implementarea fără sincope a fondurilor europene alocate prin cadrul bugetar multianual 2021 – 2027 și pregătirea noului pachet legislativ privitor la viitoarea politică de coeziune, unul din principiile fundamentale ce guvernează Uniunea și care în viitor trebuie să-și păstreze relevanța.

Am subliniat importanța definirii unei viziuni asupra coeziunii europene post-2027, în economia căreia Comitetul Regiunilor va avea un cuvânt hotărâtor de spus, care să includă un buget pe măsură, proceduri de lucru simplificate, un sprijin mai direct acordat regiunilor și beneficiarilor, concomitent cu diminuarea birocrației care – în multe cazuri – afectează nepermis implementarea fondurilor europene, conducând la întârzieri și chiar dezangajări.

În sesiunea de Q&A, Cordeiro și Fereirra au răspuns interpelărilor formulate de parlamentari, discuțiile în cadrul Comisiei REGI prefațând, practic, audierea viitorului comisar pe portofoliul Dezvoltare Regională.

Nu am trecut cu vederea al 9-lea raport privind coeziunea, publicat de Comisie în această primăvară, document care subliniază impactul remarcabil avut asupra statelor est-europene de accederea și integrarea în Uniune, în ultimii 20 de ani: practic, venitul pe cap de locuitor în aceste țări, inclusiv România, a crescut de la 52% (raportat la media europeană) la aproape 80% în prezent. În același interval de timp, șomajul a scăzut de la 13 la 4%.

În exercițiul bugetar 2021-2027, la nivelul Uniunii, sunt prevăzute alocări de 40 de miliarde euro pe digitalizare și peste 100 de miliarde euro pe energie regenerabilă, transporturi sustenabile și protecția mediului: sunt fonduri substanțiale, care – în contextul crizelor suprapuse ce afectează statele membre – trebuie să contribuie la reducerea decalajelor dintre regiuni, creşterea rezilienței acestora și, prin asta, reconfirmarea coeziunii drept valoare fundamentală în arhitectura instituțională a UE.

– eurodeputatul Dragoș Benea, președintele Comisiei REGI din Parlamentul European
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Denisa
    22 septembrie 2024, 07:22
    0

    Ce ii trebuie chelului tichie de margaritar?
    Asa am putea incadra toate politicile de tip green deeal. Am uitat cu totii de fotosinteza- cei care am fost la scoala. Daca nu vor fi emisii de carbon cum vor creste plantele? Avioanele private, rachetele si alte arme nu polueaza?
    Va fi ”distractiv” cand vor fi perioade fara curent electric si cand nu vor sti ce sa faca cu bateriile electrice scoase din uz…..

    Uite aici ceva care sa faca bine omului:- renuntarea la schimbarea orei.

    https://evz.ro/schimbarea-orei-de-vara-cu-cea-de-iarna-efecte-negative-asupra-sanatatii-si-beneficii.html

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.