Polițiștii din municipiul Moinești au desfășurat marți, 5 noiembrie, o amplă razie vizând prevenirea faptelor cu violență, a delictelor silvice și creșterea siguranței în trafic. Bilanțul acțiunii include zeci de sancțiuni contravenționale, percheziții domiciliare și reținerea a trei persoane.
Pe linie rutieră, forțele de ordine au verificat peste 80 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 52 de amenzi (dintre care 50 pentru încălcarea normelor rutiere) și au fost reținute 5 permise de conducere.
Acțiunea a vizat însă și combaterea infracționalității grave, fiind puse în executare două mandate de percheziție domiciliară.
Arme și amenințări la Agăș
Într-unul dintre cazuri, polițiștii, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au descins la locuința și anexele unui bărbat de 56 de ani din comuna Agăș. Acesta este vizat într-un dosar penal pentru amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tulburarea ordinii publice. În urma percheziției, anchetatorii au ridicat mai multe bunuri folosite la probarea activității infracționale a suspectului.
Scandalagii din Ghimeș-Făget, trimiși după gratii
Tot în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au reținut pentru 24 de ore trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, toți din comuna Ghimeș-Făget. Aceștia sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Suspecții au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.