Consilierii PNL din Onesti au ridicat mai multe semne de intrebare in legatura cu proiectul privind amplasarea de camere video in municipiu, initiat de primarul Emil Lemnaru si aprobat recent in legislativul local. Astfel, consilierul liberal Mihai Sova a dorit sa stie „cine face aceasta monitorizare”, prin intermediul camerelor video, „unde si cum va fi stocata aceasta informatie, cine va avea acces la astfel de informatii si ce garantii avem ca dupa 7 zile informatiile vor fi sterse (distruse)”. Consilierul PNL a mai afirmat: „Se spune ca monitorizarea se va efectua cu personal specializat, avind in vedere ca se doreste amplasarea acestor camere mai peste tot, iar informatiile inregistrate pot fi folosite cu usurinta si in alte scopuri”. Au mai fost si alte intrebari puse de alesii PNL, insa primarul din Onesti nu a dat decit raspunsuri partiale, sustinind ca de monitorizare se va ocupa Politia Comunitara, iar pina la infiintarea acesteia activitatea va fi desfasurata de catre reprezentantii Primariei si Politiei Onesti. Dar nu s-a precizat, in mod concret, cine de la Politie si Primarie va avea acces la informatii. De asemenea, nu s-a oferit nici o garantie ca informatiile nu vor fi folosite impotriva cetatenilor corecti. (George MARTIN)
Emil a zis
Daca tot monteaza camere de luat vederei de peste tot PROPUNERE sa monteze o camera si in biroul PRIMARULUI si la intrarea in institutiile Primariei sa stim si noi cati salariati platim din bani nostri. e adevarat ca sunt aproape 1500 asa cum se zvoneste?
Daca se monteaza camere cati apropiati ai Primariei (a se citi Primarului) se vor mai angaja?
pnl a zis
Mai bine se pun camere la TERMO sa vedem cine de la PNL mai e pe acolo si cum ies cu servietele pline.