Coboriti parca din celebrul cintec „Lasati-ma sa merg pe bicicleta!”, al regretatului folkist bacauan Gil Ionita, sute de bacauani, la pas sau pe doua roti, s-au intrecut, ieri dimineata, in a strabate in acelasi timp, un acelasi drum cu sute de conducatori aflati la volanul autoturismelor. Primii, chiar daca majoritatea, poate, dependenti si ei de masini, sint cei care au raspuns initiativei Agentiilor Regionala si Locala de Mediu (ARPM, APM), Comisariatului Judetean al Garzii Nationale de Mediu si Asociatiei ecologice „Iubim Natura” de a adopta un stil de deplasare in mediul urban mai putin poluant, macar pentru o zi din an: 5 iunie, Ziua Mondiala a Mediului.
„Marsul «Drumul catre o viata sanatoasa» s-a dorit a fi unul pentru promovarea mersului pe bicicleta ca o masura de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, lucru cu implicatii pozitive la nivel atit individual, cit si colectiv”, a declarat dr. biolog Corina Neli Pricope, director executiv APM Bacau.
„Dreptul la o viata sanatoasa si un mediu armonios apartine fiecarui cetatean bacauan si de aceea, prin acest mars, dam, de fapt, startul unei mari campanii de promovare a unor alternative ecologice, sanatoase, in locul masinii personale pentru deplasare in oras”, a precizat si dr. ing. Iulian Movila, director executiv ARPM Bacau. La actiune au participat peste 600 de elevi, studenti si profesori, de la 20 de scoli, acestora alaturindu-se reprezentanti ai Directiei Apelor Siret, ai Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, ai Primariei, Prefecturii si Consilului Judetean Bacau si, nu in ultimul rind, simpli trecatori. La finalul marsului, institutiile organizatoare au premiat scolile si liceele care de-a lungul timpului au fost implicate activ in derularea de actiuni ecologice.
Lasă un răspuns