Profesorul Zaharia din Hemeiuși are doi băieți plecați la Madrid. S-au dus în străinătate, să muncescă și să își facă un rost. Eduard Zaharia a plecat acum opt ani. A muncit cu acte în regulă și acum are dublă cetățenie, româno-spaniolă. De trei ani, l-a luat alături și pe Vlad, fratele mai mic. S-au stabilit într-un cartier de la marginea Madridului. Exact acolo unde joi, mîini criminale au secerat sute de vieți și au aruncat în agonie peste 1.400 de aomeni. Vlad locuiește foarte aproape de zona unde s-a produs deflagrația. „Am vorbit azi-noapte cu băiatul cel mare. Mi-a zis că totul este bine, dar am o stare de incertitudine, fiindcă fiul meu cel mic nu m-a sunat. El circulă în fiecare zi cu trenul în care s-a produs explozia și mă tem că îmi ascund că a fost rănit”, ne-a declarat profesorul Zaharia, tatăl celor doi băcăuani care lucrează în Spania.
În cursul după-amiezii de ieri, inima i-a venit la loc, pentru că băiatul de 25 de ani, stabilit de trei ani legal la Madrid, a sunat acasă. „Fiul meu a lucrat în schimbul de noapte și dormea cînd s-a produs tragedia. Cine știe ce s-ar fi putut altfel întîmpla?”, se întreba, încă speriat, profesorul Zaharia. Este unul dintre cazurile, deloc puține, de oameni care au regretat, fie și pentru cîteva ceasuri, că cei apropiați au ales bunăstarea occidentului. „Bărbatul meu are 32 de ani, este de șase luni în Spania și lucrează la Madrid. Cînd am aflat ce s-a întîmplat, l-am sunat. Dumnezeu l-a păzit, dar i-am zis să vină acasă. Vreau să am tată la copil”, ne-a declarat Rodica Bucătariu din Balcani.
Iojă Dorodici din Pustiana, comuna Pîrjol, trece prin momente de coșmar. Are doi nepoți plecați de trei ani la Madrid. Și-au luat cu ei nevestele și copiii. Locuiesc în Barcelona, sînt destul de departe de locul unde s-a produs tragedia, dar asta nu înseamnă că rudele din țară sînt liniștite. „Unul dintre nepoții mei este șofer de tir. E mereu pe drumuri și nu se știe unde putea fi. Nu am reușit să luăm legătura cu ei. Dacă nu sună pînă diseară, încercăm noi să îi sunăm. Sîntem tare neliniștiți”, ne-a declarat Iojă Dorodici. Tot la Pustiana, Anica Scripcaru a văzut și ea la televizor ce s-a întîmplat la Madrid. Femeia s-a dus la vecinii care au și ei soți sau copii plecați la lucru în Spania, dar nimeni nu a putut-o liniști. Ieri, după amiază, cei dragi au sunat-o. „Cînd i-am auzit la telefon, am început să țip de bucurie. Trăiesc și asta este cel mai important”, ne-a spus bătrîna din Pustiana.
Tincuța Mîrcă din Tărîța, comuna Pîrjol, a trecut mai ușor prin emoții. Fiica ei, care se află la Barcelona împreună cu soțul și copilul de nouă luni, a sunat-o încă de joi seara și i-a spus că totul este în regulă. Cătălin Ungureanu din Răcăciuni este și el la muncă, la Madrid, de cîteva luni. Părinții au reușit ieri să vorbească cu el și s-au asigurat că totul este în regulă.
În aproape toate comunele din județ există cîteva familii care au trecut prin spaima că cei dragi ar fi putut păți ceva. În cursul zilei de ieri, nu am reușit să aflăm cîți locuitori din județul Bacău sînt plecați legal la muncă în Spania, dar numărul lor este de ordinul sutelor, după cum reiese din declarațiile primarilor de comune cu care am stat de vorbă. Numai de la Cleja sînt cel puțin 50 de persoane aflate în Spania. „Este mult tineret plecat. În total, sînt vreo 500 de oameni care s-au dus la lucru în Italia, Ungaria, Spania sau Germania. E bine că pleacă. Muncesc acolo, vin înapoi și își fac case frumoase.
Cu mulți dintre cei plecați în Spania țin mereu legătura. Și acum unii m-au sunat și mi-au spus că totul este în ordine”, ne-a declarat Ion Joca, primarul din Cleja. Și de la Hemeiuși sînt vreo 20 de oameni în Spania, iar primarul Mircea Mihăilă încerca în cursul zilei de ieri să afle dacă toate lucrurile sînt în ordine.
Unii primari au încercat să afle ce s-a întîmplat cu cei plecați
Pentru că datele oficiale au fost ieri imposibil de obținut de la Poliție sau Prefectura Bacău am sunat la primăriile din județ. Dintre cei 12 primari din mediul rural contactați telefonic, mai bine de jumătate ne-au declarat că nu au auzit să fi existat victime din comună, dar nesiguranța din glas ne-a convins că nici măcar nu s-au interesat. „Nu am auzit să fie alarmați oamenii”, ne-a declarat Constantin Andrei, primarul de Parava, localitate din care peste 100 de oameni sînt plecați la muncă în străinătate. „Avem la lucru în Spania, dar nu am aflat nimic pînă acum. Duminică mergem la biserică și sperăm să vedem atunci ce s-a întîmplat”, ne-a declarat și Anton Francisc, viceprimarul din Lespezi. Un alt viceprimar, din Mărgineni, habar nu avea cîți oameni sînt plecați în străinătate sau dacă are localnici la muncă în Spania. Deși știa că are în comună 30 de localnici aflați acum în Peninsula Iberică, primarul din Măgura, Ionel Vasiloiu, nu știa ieri dacă există careva dintre ei rănit la Madrid. Cum nu au primit nici o indicație de la Prefectură să facă verificări, primarii din județul Bacău nu s-au sinchisit de posibilele tragedii din comunitatea lor.
Au existat, ce-i drept, și excepții. În jurul prînzului, Cezar Bădăluță, primarul din Livezi, ne-a spus, fără nici o ezitare, numele oamenilor din comună aflați în Spania: „Avem patru oameni plecați: Sebastian Coșa din Poiana, Florin Cristea din Orășa, Liliana Munteanu și Romică Păun. Toți sînt bine. Am contactat familiile lor și ne-a ferit Dumnezeu de ceva rău”, ne-a declarat Bădăluță, care nu ne-a cerut nici un răgaz pentru a vedea ce s-a întîmplat cu cei aflați în Spania, semn că încă de dimineață a fost preocupat de soarta lor. Viorica Marcu, primarul din Traian, a contactat și ea telefonic sau a trimis oameni la porțile sătenilor care au rude în Spania și s-a convins că nu s-a întîmplat cu nimeni nimic.
Potrivit lui Marcelian Antal, primarul din Nicolae Bălcescu, peste 1.500 de locuitori ai comunei sînt la lucru în străinătate. „Știu de cîțiva în Portugalia, dar în Spania nu am auzit să fie. Așa că nu cred să avem vreun necaz în comună”, ne-a spus primarul Antal. O situație similară este la Luizi Călugăra unde, după cum a precizat primarul Florentin Butacu, peste 1.500 de locuitori au luat calea străinătății. „Cei mai mulți sînt la muncă în Italia, Israel și Rusia. În Spania nu avem pe nimeni din Luizi”, ne-a declarat Florin Butacu.
Autoritățile județului Bacău, insensibile la tragedia din Spania
Zecile de răniți de origine română care au căzut victime atentatului de la Madrid nu au stîrnit îngrijorare printre autoritățile județului Bacău. Atît reprezentanții Prefecturii, cît și cei ai Serviciului de Evidență informatizată a Persoanei (SEIP) Bacău au stat cu mîinile în sîn și au așteptat să afle de la București dacă există victime și din județul nostru. Nimeni nu a luat nici o măsură pentru a identifica potențialii răniți sau morți, un comportament oarecum explicabil, atît timp cît românii aflați la muncă în Spania nu aduc voturi la alegerile locale sau la cele generale.
În timpul dimineții, un reprezentant al SEIP ne-a declarat că, deși exista o listă cu 60 de nume de români răniți, nu se poate verifica dacă ei sînt din județul Bacău, dacă nu avem și codul lor numeric personal. Din jurul orei 12,00, cele două numere de telefon de la SEIP au fost, practic, inutilizabile, pentru că la capătul firului nu a mai răspuns nimeni. Ionel Rusu, comisar-șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, ne-a declarat că nu s-a făcut nici o verificare pentru a se vedea dacă cele 60 de nume de pe listă conțin și persoane din județul Bacău. „Am vorbit cu domnul Matei (șeful SEIP – n.r.) și l-am rugat să mă anunțe și pe mine dacă află ceva. Dacă am fi știut și localitatea de unde provin persoanele respective, ar fi fost mai ușor”, ne-a declarat Ionel Rusu. El ne-a spus că, dacă s-ar fi verificat lista cu cele 60 de persoane, ar fi existat riscul să apară coincidențe de nume și prenume și ar fi putut apărea mai multe persoane cu același nume din județ.
În lipsa prefectului Radu Cătălin Mardare, plecat ieri din județ, reprezentanții Prefecturii nu au luat nici o măsură care să ducă la identificarea potențialelor victime. Nimeni nu s-a gîndit să îi determine pe cei de la SEIP să facă verificarea numelor și, dacă ar fi existat persoane din județul Bacău, chiar și mai multe cu același nume, acestea să fie verificate la primării. Subprefectul Gabriel Vlase a fost ocupat cu vizita ministrului culturii, Răzvan Teodorescu la Bacău, așa că nu a fost de găsit, nici la birou, nici pe telefonul mobil, în ciuda numeroaselor noastre insistențe. Secretarul general al Prefecturii, Gheorghe Hură, ne-a declarat că așteaptă informații de la București. „Așteptăm să aflăm ceva de la Secretariatul general al Guvernului. Probabil că în cursul serii de vineri sau sîmbătă vom ști localitățile de unde provin victimele și dacă sînt și de la noi din județ. Acum nu știm nici un nume”, ne-a declarat, în cursul după-amiezii, Gheorghe Hură.
Lipsa de reacție a autorităților ne-a determinat să ne informăm direct de la primăriile din județ, în special din localitățile cunoscute pentru numărul mare de locuitori plecați la muncă în străinătate. Primarii, chiar dacă nu toți dintre ei, s-au dovedit mult mai aproape de oameni decît cei de la „județ”, care nu au mișcat nici un deget. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns