Nu mai puțin de 296 învățători, educatori și profesori din toate colțurile țării susțin examenul pentru gradul II în învățămînt, începînd de astăzi, 26 august, la Universitatea Bacău. De-a lungul a șase zile, candidații vor trece prin trei probe de foc, două scrise și una orală, după care vor putea vedea dacă au reușit să acceadă către ultima treaptă ierarhică a învățămîntului preuniversitar. „La examenul pentru gradul II din acest an sînt înscriși 179 de învățători, 93 de educatori și 24 de profesori de economie, fizică și ingineri. Prima probă, cea de literatură română pentru copii și metodica predării, va fi susținută mîine, (azi – n.r.) 26 august, de către învățători, în timp ce profesorii vor susține examenul la specialitate și metodica predării acesteia. Examenul pentru gradul II se va încheia pe 31 august”, ne-a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Dimitriu, directorul Departamentului pentru Pregătirea Corpului Didactic din cadrul Universității Bacău. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.