Caravana Verde003, proiect demarat anul trecut de Asociatiile Tasuleasa Social si MaiMultVerde, sponsorizat de Coca-Cola HBC Romania si sustinut de SMURD, TVR Iasi si TVR Cultural, a poposit luni, 02 iunie, la Bacau, unde a antrenat in actiunea de ecologizare a riului Bistrita, peste 280 de participanti, elevi de la toate liceele din oras si din Buhusi. Pe tot parcursul zilei, voluntarii au strins sute de kilograme de deseuri de pe maluri, care vor fi colectate si depozitate corespunzator de Primaria Municipiului Bacau. „Ceea ce facem noi prin aceasta campanie este de fapt, un gest simbolic. Este foarta multa mizerie pe ape, nu putem stringe totul, dar putem trage un semnal de alarma puternic!”, a declarat Alin Ulhmann Useriu, presedintele Asociatiei Tasuleasa Social. „Am ramas impresionati de succesul pe care l-am avut la Bacau. De altfel, printre tinerii de aici sint citiva care, in cadrul proiectului, au facut traininguri in campusul Tasuleasa Social, care le vor fi de mare folos pe viitor”, a spus Uhlmann Useriu. Liceenii voluntari s-au aratat la rindul lor, extrem de motivati in actiune. „Este o campanie foarte buna. Nu ajutam natura, pentru ca ea nu trebuie ajutata, ci incercam sa o readucem la ceea ce este ea de fapt, sa demonstram ca noi sintem principalii vinovati pentru mizerie, la fel cum noi sintem principalii care pot face ceva pentru a scapa de ea”, ne-a spus exaltata, Corina Stirbu, eleva la Colegiul Tehnic „D. Mangeron”, aprobata in unanimitate de colegii de „curatenie”. La marea colectare voluntarii au fost insotiti de reprezentantii celor doua asociatii organizatoare, Alin Ulhmann Useriu – Asociatia Tasuleasa Social, Dragos Bucurenci directorul Asociatiei MaiMultVerde si Excelenta Sa Nicolae, nepotul Majestatii Sale Regelui Mihai I, realizatorul TVR, Catalin Stefanescu, o echipa SMURD si reprezentanti ai firmei sponsor. „Ii insotesc si-i ajut, impreuna cu trupa Garantat % pentru ca, pe undeva, treaba a plecat de la noi din emisiune. Acolo s-au cunoscut Alin si Dragos. De altfel, la finalul lunii mai vom realiza o emisiune speciala Garantat %, unde vom prezenta tot ce a fost in cadrul Caravanei”, ne-a declarat Catalin Stefanescu, realizatorul emisiunii Garnatat % – Televiziunea Romana. La finalul actiunii, voluntarii bacauani au fost „rasplatiti” cu un concert extraordinar al trupei NO 13, care a avut loc pe Insula de Agrement. Campania, demarata in acest an pe 28 mai la Vatra Dornei, va continua dupa Bacau, pe 3 iunie la Adjud, 4 iunie la Marasesti si se va incheia la Galati, in 5 iunie, de Ziua Mediului. Prin Proiectul Verde003 se urmareste ecologizarea a trei riuri, Dorna, Bistrita si Siret, pe o distanta de 450 km. Pina acum, de pe malurile apelor, au fost colectate peste 20 de tone de deseuri.
AlexBC a zis
Felicitari!
bianca a zis
din toate orasele prin care oamenii Tasu au umblat, s-au strans in total 70 de tone de gunoaie.insa actiunea in sine a indeplinit alt scop : a innobilat niste suflete de oameni tineri.printre cei ca alin, ana, laura si nu numai, nu iti e rusine sa spui ca esti modelat.astfel de persoane iti servesc gratis un model de OM.