Absolvenții de liceu care nu au reușit să ocupe un loc la liceu în urma repartiției computerizate desfășurate luna trecută au acum șansa să ocupe unul din locurile rămase neocupate în urma repartiției computerizate, ce a avut loc după Testările Naționale. Benone Chiticaru, inspector de biologie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, spune că pe locurile rămase vacante se pot înscrie absolvenții care, din diverse motive, nu au fost admiși la școlile pe care și le-au dorit. „Singura condiție ce trebuie respectată pentru admiterea pe unul din aceste locuri este ca media absolvenților să fie mai mare sau egală cu ultima medie cu care au intrat elevii care au fost admiși la unitățile de învățămînt unde sînt locuri vacante”, mai precizează inspectorul Chiticaru.
Printre liceele unde au rămas locuri neocupate se numără Colegiul Național „Costache Negri” din Tîrgu Ocna, unde după repartiția computerizată au rămas neocupate 15 locuri, la Științe Sociale, și șase locuri, la Științele Naturii, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești, unde nu au fost ocupate 81 de locuri la Fabricarea produselor din lemn, 37 de locuri, la Industrie Textilă și Pielărie, și 41, la profilul Mecanică. Aproape 150 de locuri au rămas vacante și la Grupul Școlar Industrial „Letea” Bacău, la specializările Electromecanică, Fabricarea produselor din lemn, Tehnici poligrafice, Chimie industrială, Tehnic și Mecanică.
Tinerii refuză să lucreze în industria textilă și de pielărie
între 20 și 108 locuri vacante au mai fost înregistrate la diverse specializări și la Grupul Școlar Agricol „JM Elias”, Grupul Școlar „Gheorhe Asachi” Onești, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău și Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Dărmănești. Și la școlile de arte și meserii au rămas sute de locuri libere neocupate. în această situație se află Școala de Arte și Meserii Bacău, Școala de arte și meserii „D. Leonida” Bacău, Grupul Școlar Auto Moinești, sau școlile de arte și meserii din Tîrgu Ocna, Agăș, Făget, Luizi Călugăra, Răchitoasa, Brusturoasa, Berești Tazlău, Buhoci, Cleja, Corbasca, Dofteana, Helegiu, Horghești, Oituz, Parincea, Satu Nou, Poduri, Răcăciuni, Coțofănești, Stănișești, Buhuși, Filipeni și Lipova. Interesant este că specializările unde au rămas locuri vacante sînt în strînsă legătură cu domeniile unde salarizarea este destul de slabă. Capul de afiș în această privință este înregistrat de industria de textile și pielărie. Puțini sînt absolvenții de gimnaziu care își doresc să se angajeze într-un domeniu în care dacă primesc o sută sau două de lei în plus față de salariu minim pe economie se pot considera fericiți. Este și motivul pentru care la majoritatea liceelor și școlilor de arte și meserii care au avut plan de școlarizare pentru aceste specializări au rămas locuri vacante. Benone Chiticaru spune că, pe viitor, unitățile de învățămînt vor trebui să își coreleze mai bine specializările cu domeniile în care există cerere pe piața muncii, pentru a nu mai exista astfel de situații. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.