Cîteva sute bune de miliarde de lei sînt cheltuite, în fiecare an, în județul Bacău pentru educația copiilor care învață în școlile și grădinițele din mediul rural. Raportate la fiecare unitate de învățămînt în parte, sumele sînt, de multe ori, similare valoric cu cele alocate școlilor din mediul urban. Numai că, la oraș, clasele sînt formate, de regulă, din 26-27 de copii, nu din doi, trei, așa cum se întîmplă, uneori, în școlile de la țară. în plus, pentru a ajunge la serviciu, profesorul de la o școală dintr-un oraș face cîțiva pași pe jos sau ia, cel mult, autobuzul, cu bilet plătit din propriul buzunar, și-ajunge la ore. Profesorii de la țară sînt nevoiți, de multe ori, să facă naveta, iar banii de abonament trebuie puși la dispoziție de primăriile din comună. Tot pentru profesorii de la școlile din mediul rural sînt plătite și anumite sporuri salariale care sînt distribuite tot prin intermediul primăriilor din localitate. Dacă nu s-ar aloca aceste suplimente salariale, nici puținele cadre didactice care se încumetă să preia o catedră la o școală din mediul rural nu s-ar mai prezenta toamna la Inspectoratul Școlar pentru a-și lua în primire posturile. Analizînt toate aceste date și comparînd studiile făcute, de-a lungul mai multor ani în mai multe județe din țară, Adrian Horodnic, inspector pe probleme de management în cadrul Inspectoratului Școlar Județean a tras următoarea concluzie: pentru educația unui elev de la țară se cheltuiesc mult mai mulți bani decît pentru un elev de la o școală din mediul urban. în bugetul local al comunei Ștefan cel Mare, unde 425 de elevi urmează diferite forme de învățămînt școlar și preșcolar, au fost puse deoparte, în acest an, o jumătate de miliard pentru cheltuielile administrative și 5,5 miliarde de lei pentru salarizarea profesorilor. Ion Vlasie, primarul comunei, spune că banii sînt puțini și nu îi vor ajunge pînă la sfîrșitul acestui an. „Am cerut, deja, suplimentări de fonduri la ultima rectificare bugetară”, spune primarul Vlasie. Insuficienți sînt și banii alocați pentru susținerea sistemului de învățămînt din comuna Colonești. Ceva mai bine de șase miliarde de lei au fost alocate și aici pentru salarizarea profesorilor și îngrijirea școlilor în care învață în jur de 400 de elevi. „Sper să primim ceva la rectificare, altfel nu știu cum o să ne descurcăm cu salariile profesorilor pînă la sfîrșitul anului”, ne-a mărturisit Valentin Mîrzac, primarul comunei. Ceva mai mari sînt sumele alocate pentru salarii în comuna Sănduleni. Georgeta Turcu, contabilul șef al comunei, spune că pentru salarizarea cadrelor didactice ce asigură educația celor 563 de școlari și 185 de preșcolari din comună au fost alocate 7,5 miliarde de lei, iar pentru cheltuielile administrative au fost puse deoparte 700 de milioane de lei vechi.
Chiar dacă înghite anual atît de mulți bani, calitatea învățămîntului de la țară lasă, în multe locuri, de dorit. Mulți dintre profesorii care se așează la catedră în fața elevilor abia dacă au terminat un liceu și abia dacă au habar despre materiile pe care le predau. în plus, mulți dintre copiii pentru educația cărora s-au cheltuit atît de mulți bani nu vor avea șansa de a face și alceva în viață în afară de a trage din greu de coada sapei. O soluție pentru rezolvarea acestor carențe ar putea veni odată cu punerea în aplicare a mult discutatei descentralizări a sistemului de învățămînt. Proiectul se află, însă, doar pe hîrtie, iar pînă va fi aprobat și, mai apoi, pus în practică vor mai trece încă mulți ani. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.