• cei mai mulți au fost preluați de părinții de profesie
Direcția pentru Protecția Copilului a avut, practic, două începuturi. Un punct de plecare a fost în 1996, cînd s-a înființat Direcția, și un alt punct de referință a fost în 2000, cînd instituția s-a procopsit, în urma modificării legislației, cu școlile speciale.
În 1997, cînd a apărut Ordonanța 26, Protecția Copilului a preluat toate casele de copii din județ. Transferul trebuia făcut în șase luni, însă acest lucru nu a fost posibil. A fost mult prea greu să fie evaluați toți copii din orfelinate, așa că preluarea efectivă a avut loc în 1998. Atunci au fost luate în ograda DGPC șapte centre din județ: ProFamilia, fostul Leagăn nr. 2 din Bacău, fosta Casă de Copii din Bacău, fostul Leagăn din Onești, cel din Tîrgu Ocna, fosta Casă de Copii preșcolari din Comănești și Centrul nr. 6 din același oraș. La acea dată, casele de copii și leagănele erau ticsite de orfani abandonați de părinți sau lăsați în grija statului temporar de familii sărace sau dezorganizate. Cel mai grav lucru, care a stigmatizat România, a fost că sute de copii sufereau de boli incurabile. Arătau cum nici în filmele de groază nu vedeai. Infestați cu virusul HIV sau deja bolnavi de SIDA, tuberculoși și bolnavi de hepatită. Astfel au fost preluați acei copii, deloc puțini la număr. Acesta a fost, de altfel, și cel mai greu lucru de schimbat. Dacă înfățișarea unei clădiri putea fi schimbată relativ ușor, acei copii închiși în adevărate închisori, cu greu puteau fi ajutați.
În 1998, în tot județul erau 1.153 de copii în orfelinate. Numărul lor a scăzut un an mai tîrziu pînă la 935, ca în 2000, în centrele de plasament să rămînă numai 826 de suflete. În 2000, parlamentarii au venit cu un nou act normativ, Ordonanța 261, care impunea Direcțiilor pentru Protecția Copilului să preia și elevii din învățămîntul special. O sarcină în plus, probleme pe măsură. În subordinea Protecției Copilului au trecut atunci aproape 1200 de copii cu handicapuri dintre cele mai grave. DGPC avea, la sfîrșitul anului 2000, 2039 de copii, ca în 2001 numărul lor să scadă pînă la 1.330 de minori.
Firesc, multă lume se întreabă ce s-a întîmplat cu sutele de copii care au plecat din orfelinate. Unde s-au dus aceștia și cum s-au integrat ei. Pentru majoritatea lor șansa s-a numit „părinții de profesie”. Aceeași Ordonanță 26 permitea ca în sistemul de protecție a copilului să se formeze asistenți maternali profesioniști. „Părinți de profesie”, care, în urma unor cursuri, puteau lua acasă copii din centrele de plasament. DGPC își propunea astfel să scoată orfanii din clădirile sumbre în care trăiseră ani de zile. Copiii aveau astfel posibilitatea să trăiască într-o casă ca oricare alt minor, să rîdă, să mănînce mai bine și să învețe să trăiască normal într-o familie. Pe care statul o plătea să crească niște orfani. Părinții de profesie au fost angajați cu carte de muncă, le merge vechimea ca oricărui alt salariat și primesc, pe lîngă leafă, sprijin în alimente sau haine pentru copilul pe care îl cresc.
La Bacău, apariția „părinților de profesie” a fost cumva anticipată comparativ cu restul țării. Familiile substitutive au apărut în județul nostru încă din ’96, adică cu un an mai repede decît în restul țării. Așa se face că la noi, în ianuarie 1997, erau deja șapte asistenți maternali profesioniști care îngrijeau șase copii. Rețeaua s-a extins și, în 1998, numărul părinților de profesie a crescut la 54, cu 41 de copii în grijă, ca, în 1999, cele 140 de familii substitutive să ajungă să se ocupe de 136 de minori. În 2000 erau în județ 229 de părinți de profesie cu 289 de copii în grijă, în 2001 s-a ajuns la 309 asistenți maternali care creșteau 412 minori, iar, în prezent, sînt 315 familii substitutive la 304 copii. Trebuie spus că, dacă la început la părinții de profesie ajungeau circa 70% dintre copiii aflați în orfelinate și doar 30% din familiile care vroiau să-și abandoneze copii, acum raportul s-a inversat. Optica celor care conduc Protecția Copilului s-a schimbat. „La început am vrut să-i scoatem pe copii din orfelinate, să le oferim o viață normală alături de niște familii plătite să ofere dragoste copiilor bătuți de soartă. Acum încercăm să prevenim abandonul și dăm părinților de profesie copii părăsiți de familii nevoiașe. Preferăm să-i ducem direct într-o altă familie, decît să ajungă într-un centru de plasament”, ne-a explicat Sorin Brașoveanu, directorul Direcției Generale pentru Protecția Copilului.
Lasă un răspuns