Țara lui Băsică

„Între nevoia de consolidare a Justiției și reflexul firesc de a-ți apăra fratele, aleg Justiția…!” – spuse, cu lacrimi în ochi (ca de fiecare dată când ne mai servește câte o „gogoașă”), prezidentul Băsescu. Nația a căzut pe spate la un așa „sacrificiu” și mai că l-a trecut în liga apărătorilor dreptății. Nu m-aș mira ca propagandiștii băsiști să ridice ode „marelui ctitor de neam”. Dacă unele personaje politice contemporane s-au crezut urmașii lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau chiar Iisus, iată că avem un președinte ce pare să se tragă direct din Manole, cel ce și-a zidit de vie soața pe post de „armătură” pentru cariera sa profesională. Cam asta face Traian: prăbușit în sondajele de popularitate precum Mânăstirea de pe Argeș, îl sacrifică – în discursu-i demagogic – pe Mirciulică, fratele mai mic și mai zgubilitic. Dintr-o singură lovitură, face figură de politician fără sentimente familiale, dar și pe frate-său îl transformă într-o „victimă nevinovată” (?!!) a contextului general. Uite-așa prostim proștii cu prostii!

Să lăsăm gluma deoparte și să vedem faptele. Mai întâi ar fi situația penibilă creată de denunțător: Florin Anghel, fiul Mondialului, a adoptat o poreclă plină de respect pentru nașu’. Este cunoscut drept Băsică, ăl mai tare din șatră. El și nevastă-sa, Izaura, l-au băgat după gratii pe fratele președintelui. Este primul membru al familiei Băsescu trimis în arest. Ce n-au putut miile de demonstranți din 2012, nici zecile de ziariști care au scris depre casa din Mihăileanu, despre averea Ioanei Băsescu, despre schimburile de terenuri și banii din „vânzări anterioare” și nici anchetatorii care încă nu dau de firele afacerii finanțării campaniei electorale a „ăleia mici”, Elena Băsecu (ajunsă europarlamentar din discotecile și spectacolele finanțate de Ministerul Tineretului), a reușit o familie de țigani care deține o interesantă arhivă audio-video. Mircea Băsescu nu este un necunoscut. Este cel care îi promitea un cavou antipaticului Ciuvică. Amenința ziariști în direct, la televiziune, și devenea agresiv în prezența oricărei camere de filmat. A preferat doar scenele intime cu Băsică, operatorul perfect care l-a făcut vedetă.

Când Trăienel, cu lacrimi în ochi, a declarat în fața națiunii că alege să fie garantul Justiției a exprimat un adevăr contrar celui pe care ar fi dorit să ni-l vâre în cap. Ceea ce a spus nu întărește independența Justiției, ci confirmă influența președintelui. Adică, fără el, sistemul diriguit de Morar și Kovesi s-ar prăbuși precum biserica lui Manole. Soțul ucigaș din legenda întemeietoare a nației își motiva crima prin credința și iubirea față de Dumnezeu. Pentru trăinicia unui templu, ce mai contează o crimă?! Astăzi, manipulată cu alte asemenea „principii”, societatea românească este sacrificată și „zidită” în marea minciună a clanului Băsescu. Timp de un deceniu, președintele-jucător a pozat în mare luptător împotriva corupției. Fiind atât de ocupat cu necazurile poporului (a tăiat pensiile și salariile, a sprijinit Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist, a susținut concesionarea tuturor rezervelor naturale, a adus primele baze militare străine pe teritoriul Statului după ce Gheorghiu-Dej i-a alungat pe ruși), a ignorat ceea ce se întâmpla chiar în sânul familiei lui. Ăla micu’, Mirciulică, se încuscrea cu interlopi, manipula sute de mii de euro cu sacoșa și pretindea că poate scoate de la pârnaie pe cine dorea el. Și în toată această daravelă (sau telenovelă?…), cel mai informat om din stat (după spusele lui) habar n-avea de unde vine averea familiei! C-așa-i în țara lui Băsică…

Ștefan RADU