• ei ar prefera subvenționarea medicamentelor veterinare
Țăranii din zona montană a județului nu se arată prea încîntați de îngrășămintele gratuite care li se cuvin prin OUG 518. Veniți la o întîlnire pentru lansarea unor programe de asociere între producătorii agricoli din partea de munte a județului, locuitorii comunei Brusturoasa a spus că nu îngrășămintele sînt problema de căpetenie. „Noi am vrea mai degrabă să se subvenționeze medicamentele de uz veterinar – a spus Neculai Volmer, unul dintre cei aflați în sală. Avem animale și asta ne-ar ajuta mai mult”. Omul a fost susținut și de primarul Todirel Drumea: „În această zonă, creșterea animalelor aduce mult gunoi de grajd, care este, spunem noi, mai bun decît cele chimice. În plus, suprafețele arabile sînt puține, așa că îngrășămintele gratuite ne folosesc și nu prea”. De altfel, utilizarea gunoiului face ca aciditatea solului să crească, iar utilizarea fertilizanților pe bază de azot mai mult dăunează decît folosește. Iar locuitorii știu acest lucru, semn că au început să învețe cîte ceva din tehnologii.
Locuitorii comunei ar vrea însă subvenționarea medicamentelor veterinare. Oamenii au zeci și sute de animale – oi, vaci, cai, etc. -, iar tratarea lor costă bani buni. Chiar dacă unele programe naționale sînt gratuite, restul tratamentelor trebuie plătite, iar cînd ai 250 de oi sau zece-douăzeci de vite, achitarea medicamentelor și a serviciilor veterinarilor golesc buzunarele. Aflat la întîlnire, inspectorul Direcției Agricole, Neculai Asandei, a spus că, deocamdată, acest lucru nu este posibil, dar că se vor înainta astfel de propuneri către ministerul de resort. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns