Țăranii, invitați în blogosferă

Administrator

Fischer Boel, comisarului UE pentru Agricultură, îi invită pe agricultori, dar pe toți cei interesați, din toate statele membre ale Uniunii Europene, să-și exprime părerea despre propunerea de reformare a politicii agricole comunitare (PAC), pe blogul său. Țăranii români își pot exprima, astfel, părerile chiar în limba română, deși se poate folosi, evident, și limba engleză. „Nu cred că ar trebui să vorbim numai cu miniștrii și personalul lor – screi comisarul pe blog. Trebuie să facem și cu membri ai Parlamentul European, grupuri de fermieri, organizații neguvernamentale de mediu și din alte domenii și, de importanță crucială, oamenii de pe stradă. Așa că aș îndemna pe toată lumea din blogosferă să se angajeze în dezbatere și să-i încurajeze și pe alții să facă la fel. Blogul meu este locul perfect pentru acest dialog. Sper că vom vedea o dezbatere plină de viață în următoarele luni”.
Tot în scopul dezbaterii propunerilor de îmbunătățilre a PAC, Comisia Europeană a lansat un site destinat evaluării politcii agricole. La nivel european au început deja dezbaterile privind măsurile ce trebuie adoptate pentru simplificarea PAC, iar unii dintre reprezentanții agricultorilor și-au exprimat nemulțumirea față de propunerile CE. Circa 250 de agricultori, inclusiv români, din mișcarea Via Campesina, au protestat la Bruxelles, la sfârșitul luni noiembrie, în fața clădirii unde miniștrii Agriculturii din UE discutau propunerile de reformare a politcii agricole. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.