Pe 21 martie 2013 va avea loc, la Iași, Romanian International University Fair, eveniment de tradiție pentru elevii și studenții din zona Moldovei. RIUF este singurul târg de universități din zona Moldovei și va avea loc la Hotel Unirea din Iași. În acest an, în premieră, este organizată și Ziua Porților Deschise, în colaborare cu Universitățile „Al. Ioan Cuza”, de Medicină și Tehnică din Iași. La eveniment sunt invitați elevii și studenții din toată zona Moldovei. Anul trecut peste 2.500 de tineri au trecut pragul RIUF Iași pentru a afla ce înseamnă să fii student internațional și ce trebuie să faci pentru a avea acest statut. La cea de-a 12-a ediție RIUF, tinerii pot obține informații despre viața de student în țări precum Marea Britanie, Olanda, Danemarca și România. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns