Sute de băcăuani au trecut pragul primei ediții a Târgului de Cariere. Zeci de CV-uri au fost depuse, în special, la standurile firmelor de IT. A doua ediție va avea loc în toamnă.
Florentin RADU
Sute de băcăuani interesați de un loc de muncă au ajuns, ieri, la prima ediție organizată în Bacău a Târgului de Cariere. Evenimentul s-a înscris în cea mai mare rețea din România și din Republica Moldova, care aduce împreună sute de angajatori și mii de candidați. Oferta de locuri de muncă a venit din partea unor cunoscute firme din diferite domenii.
Salarii de până la 3.500 de lei
Printre acestea, am regăsit și ISS Consult, una dintre cele mai puternice firme private cu capital integral britanic din domeniul serviciilor IT. „Noi suntem prezenți la HIT Hemeiuși și angajăm orice persoană cu experiență IT, junior sau senior, pentru că noi o oferim servicii offshoring sau outsoursing. Cei angajați vor activa aici, în Bacău, dar de fapt vor lucra pentru firme din Europa de Vest, respectiv din Olanda, Belgia, Marea Britanie etc. Avem training-uri în străinătate și local, facem și workshop-uri. Dacă găsim pe cineva cu potențial, cu studii sau experiență IT, vom fi capabili să le căutăm un job pentru ei, chiar și la un partener din Occident. Nu va conta foarte mult dacă are diplomă de studii în acest domeniu, mai ales că noi avem circa un sfert dintre angajați care nu au absolvit facultăți de profil“, a decalarat Nick Vercruyssen, reprezentantul firmei ISS Consult. Interesant este și nivelul de salarizare anunțat de companie, în funcție de pregătire și de competențele dovedite ulterior, un angajat al acestei firme putând să încaseze un salariu lunar cuprins între 1.600 și 3.500 de lei.
Se caută „stranieri“
O altă firmă cu ofertă extrem de generoasă de locuri de muncă a fost SCC Services România care căuta, în special, vorbitori de nivel avansat de limbă engleză sau cu experiență anterioară pe platforme Middlewave, de minimum doi ani, ori cu experiență de suport aplicații de tip ERP, în dezvoltarea JAVA, ajungând până la cei cu experiență relevantă în administrarea sau suportul Oracle/SQL. „Încercăm să luăm legătura cu mai mulți candidați, pentru că noi vom deschide un mare centru de servcii în cadrul CAEx în care vom oferi, în trei ani, circa 350 de locuri de muncă. Avem deja angajați circa 20 de specialiști care sunt acum la training în Iași. Am găsit la standul firmei Easy Communications CV-urile mai multor persoane interesate de oferta de joburi ale acestei companii, în special ale băcuanilor care au lucrat în anii trecuți în Italia. „Lucrăm pentru piața din Italia, în special pentru firmele din domeniul telecomunicațiilor, cum ar fi Vodafone, Wind Infostrada, dar și din domeniul energetic, cum este Enel, unul dintre cei mai vechi clienți ai noștri. Un operator care se va angaja la noi, pe lângă faptul că va avea un contract de muncă din prima zi, va beneficia și de un program de formare profesională“, a declarat Cristina Genes, reprezentanta companiei Easy Communications.
O prezență magică
Nu putem trece nici peste prezența celor de la JobsAlert.ro, site-ul de recrutare a forței de muncă, inițiat de câțiva tineri băcăuani, care a venit cu o ofertă de mii de locuri de muncă în străinătate, dar și din țară, în peste 20 de domenii de activitate. „În doar opt luni de când am devenit activi pe această piață, mii de oameni și-au găsit de lucru, majoritatea în străinătate, apelând la noi. Avem 10.000 de vizitatori zilnici ai site-ului nostru, iar luna trecută, am înregistrat două milioane de pagini deschise“, a declarat Bogdan Popa, fondatorul site-ului JobsAlert.ro.
O prezență inedită a fost participarea cunoscutului entertainer Magicianul Augustin. „Noi identificăm aici specialiști în vânzări directe care să genereze clienți noi pentru produsele noi pe care le creăm în fiecare an, cum ar fi DVD-uri cu trucuri explicate, workshop-uri de motivare a angajaților pentru companii sau cursuri pentru cei care vor să învețe iluzionism de la profesioniști“, a explicat Magicianul Augustin. O altă ediție va fi organizată în Bacău toamna viitoare.
La Târgul de Cariere, în standul organizatorilor, a fost prezent și Ziarul de Bacău, publicația locală cu cele mai multe anunțuri la rubrica locuri de muncă. Participanții la târg au primit cu interes Ziarul de Bacău, prezent pentru prima oară la o astfel de manifestare.
Lasă un răspuns