Fostul premier, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Emil Boc nu ar putea aplica un plan de măsuri anticriză, pentru că „nu are un nivel de cunoştinţe minimale în domeniul economic şi nici nu are încredere în cei din jurul lui”, spunând că premierului i se potriveşte zicala „prostul nu e prost destul până nu e şi fudul”.
Întrebat dacă are de gând să trimită lista sa de măsuri anticriză premierului Emil Boc, Tăriceanu a răspuns:
„Lista am făcut-o publică deja astăzi şi dacă domnul Boc vrea să o folosească ar fi foarte bine. Am anumite îndoleli în ceea ce priveşte capacitatea lui de a înţelege că trebuie sa înveţe. Când a preluat mandatul de prim-ministru primele măsuri pe care le-a adoptat au fost de anulare a pachetului de 10 măsuri de limitare a efectelor crizei pe care l-am adopta la sfârşitul mandatului meu”, a susţinut Călin Popescu Tăriceanu. AMOS NEWS
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.