Tarife noi la cadastru și publicitatea imobiliară

Redacția Ziarul de Bacău

Autoiriotatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a stabilit, la sfîrșitul anului trecut, noile tarife pentru serviciile și lucrările furnizate. Acestea variază în limita a 50.000 și 10 milioane de lei pe lucrare sau serviciu, în funcție de categoria în care sînt înscrise acestea. Pentru înscrierea pentru prima dată în cartea funciară a titlurilor de proprietate, emise în temeiul legii fondului funciar, nu se percepe nici un tarif. De asemenea, în cazul primei înscrieri în cartea funciară a dreptului de proprietate, altul decît cel constituit în baza legii fondului funciar, tarifele sînt reduse cu 50%. Cea mai mare sumă, 15 milioane de lei, se încasează pentru autorizarea persoanelor juridice, care mai sînt datoare, anual, și cu patru milioane de lei pentru viza de funcționare. Pentru avizarea lucrărilor de cadastru, geodezie și cartografie se percep de la unu la patru milioane de lei, iar pentru recepția lucrărilor de același fel se cer de la 10.000 la 10 milioane de lei. Furnizarea de date privind rețelele de referință costă de la 100.000 la 600.000 de lei, iar de produse cartografice de la 10.000 la 1,2 milioane de lei. în format digital, produsele cartografice costă de la 850.00 la 1,8 milioane de lei, iar serviciile de consultanță și asistență costă fix 400.000 de lei. Un capitol interesant pentru foarte multă lume este cel al serviciilor de publicitate imobiliară , care curg de la 50.000 la un milion de lei, plus comisioanele aferente unora dintre acestea. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.