Un bărbat de 65 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean după ce a vrut să iasă din apartament precum Tarzan. Ștefan Trișcă, din Bacău, locuiește la primul etaj al unui bloc. El a rămas ieri după-amiază singur în casă, după ce nevasta a plecat și l-a încuiat în apartament. Bărbatul a fost chemat de niște amici la o bere și la un joc de table. Plin de curaj, mai ales că avea și ceva alcool la bord, bătrînul a vrut să iasă din casă prin balcon. „M-am dus în balcon și am vrut să cobor pe acolo. în fața balconului este un copac. M-am gîndit că dacă îmi fac elan ajung în copac, mă prind de el și apoi cobor liniștit”, ne-a povestit pacientul. Numai că săritura nu i-a ieșit, și Trișcă a ajuns direct pe pămînt. Vecinii au anunțat Salvarea și pacientul a fost adus la spital, unde a fost diagnosticat cu numeroase policontuzii. Ștefan Trișcă mai are la activ astfel de tentative temerare. Nu de mult, el a fost internat la Neurochirurgie după ce a mai încercat să o facă pe Tarzan. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.