Un condamnat a solicitat Tribunalului Bacău încetarea executării pedepsei cu închisoare pentru a-și putea crește fetița, în vîrstă de doi ani. Ion Măgureanu, din Roman, condamnat la patru ani de închisoare, din care a efectuat aproape jumătate, a declarat instanței că fetița sa minoră nu poate fi crescută de bunici și că are nevoie de tată. Instanța a solicitat Primăriei Roman efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului. Potrivit raportului care a urmat anchetei sociale, soția lui Măgureanu este plecată în Italia, iar copilul celor doi este în îngrijirea bunicilor. Primăria Roman a recomandat instanței să nu dea curs „cererii de întrerupere a executării pedepsei, prezența lui Ion Măgureanusa nefiind necesară în familie. Familia are condiții de creștere și educare a copilului”. Decizia finală în acest caz va aparține instanței. (C.P.)
Tatăl în pușcărie, mama în Italia
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.