• în luna iulie, în fișele locatarilor a fost trecută și taxa de apometru
Locatarilor din cadrul Asociației 20 din zona Mărășești, unde se percepe taxă de apometru și de centrală de apartament, li s-a comunicat și în scris că trebuie să achite bani în contul taxei aberante instituită de asociație. Zilele trecute, la fișierele blocurilor care sînt arondate la această asociație au fost afișate centralizatoarele de cheltuieli pentu luna iulie. În afara cheltuielilor cu apa rece, apa caldă, gazele de bucătărie, energie electrică, locatarii trebuie să mai achite pentru fiecare persoană din apartament și cheltuielile de administrație, în valoare de 1.476 de lei, salariile administratorului și femeilor de serviciu – 10.309 lei, datorii la stat – 5.696 lei și comisionul de apometru, de 5.000 de lei. „Despre acest comision am aflat din ziar, pentru că habar nu aveam că ni se rețin acești bani. O să refuz să plătesc taxa, pentru că nu mi se pare normală perceperea ei”, ne-a declarat Marian Tolescu, locatar al unui bloc din cadrul Asociației de Proprietari 20 din Bacău.
Pînă acum, cei 420 de proprietari de apartamente din asociația 20 nu aveau de unde să afle că, de doi ani, plătesc taxă de apometru și centrală, în condițiile în care sumele erau trecute direct în fișele proprii, ținute de administrator. Locatarii spun că instituirea unei astfel de taxe este ilegală și vor cere socoteală administratorului pentru banii care le-au fost reținuți. „Nu știu de nici o hotărîre a Adunării Generale prin care să se fi instituit această taxă. Cei din conducerea asociației habar nu au de legile în vigoare și fac numai ce vor ei. Am sesizat disfuncționalitățile din asociație la Primărie și mi s-a răspuns că totul este în regulă. Or, instituirea acestui bir este o dovadă clară că lucrurile nu sînt normale”, ne-a declarat Iulian Gabor, locatar al Asociației 20. Iulian Gabor mai susține că asociația la care trebuie să își plătească utilitățile este ilegal constituită, legislația nu este respectată, iar impunerea taxei de apometru și centrală este doar una dintre multele ilegalitățile comise aici.
Reprezentanții Biroului Asociații din Primăria Bacău spun că au declanșat un control la Asociația 20. „Nu au finalizat încă verificările. Dacă vom constata ilegalități, vom sesiza poliția”, ne-a declarat Doinița Huțu, consilier de specialitate în cadrul Biroului Spațiu Locativ al Primăriei Bacău Pînă cînd organele de control nu vor finaliza ancheta, locatarii din Asociația 20 vor fi obligați să plătească în continuare aberanta taxă. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns