Primarul Onestiului va cere din nou consilierilor locali, la sedinta de joi, sa revoce hotarirea prin care s-a anulat taxa de un leu/mp/zi si care a fost promovata de avocatul Gheorghe Ene (PD-L). Respectiva taxa era aplicata agentilor economici care nu au facut contract de concesionare sau inchiriere pentru terenurile de sub spatiile comerciale si ajungea la valori colosale, motiv pentru care ea a fost declarata ilegala de catre instantele de judecata si a fost anulata printr-un proiect initiat de Gheorghe Ene. Insa primarul Emil Lemnaru a solicitat revocarea hotaririi luate pe baza propunerii lui Gheorghe Ene, sustinuta si de consilierii PNL, a cerut inlocuirea acesteia cu o alta taxa, mai mica, si a amenintat ca se va adresa instantelor judecatoresti. Totusi, primarul si-a retras proiectul de pe ordinea de zi, dar l-a repus din nou, pentru sedinta de joi. „Domnul primar a retras proiectul pentru a da timp agentilor economici sa vina pentru a incheia contracte de concesiune sau de inchiriere pentru acele spatii, pentru care nu platesc acum nici un ban – ne-a precizat juristul Daniel Spinu, secretarul Municipiului Onesti. Dar nici unul dintre cei 14 agenti economici, care se afla in aceasta situatie, nu s-a prezentat pentru intocmirea documentelor”. La rindul sau, cel care a initiat proiectul pentru anularea taxei, avocatul Gheorghe Ene, a sustinut ca trebuie lamurita situatia juridica a terenurilor, pe care agentii economici doresc sa le cumpere, nu sa le ia in concesiune sau in chirie. (George MARTIN)
Lasă un răspuns