Știrile Zilei
17:08 [Top Story] — Student urcat în podul unei clădiri a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Intervenție a pompierilor, poliției și ambulanței • 15:02 [Actualitate] — VIDEO: Au început lucrările de dezafectare a podului prăbușit de la Ciobănuș. Ce urmează pe DN 12A • 12:43 [Top Story] — Intervenție la SJU Bacău, după un accident grav pe E85. O femeie de 72 de ani, operată de urgență • 12:29 [Top Story] — Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, în fruntea uneia dintre cele trei liste pentru noul Birou Național al USR • 11:37 [Actualitate] — FOTO | Incendiu la o gospodărie din comuna Hemeiuș • 10:55 [Top Story] — Traseul 14 urmează să fie modificat. Autobuzele vor trece prin zona Pieței Centrale, potrivit unui proiect de hotărâre • 07:44 [Actualitate] — Bărbat resuscitat pe strada Banca Națională din Bacău, după o ceartă pentru un loc de parcare • 07:12 [Top Story] — Primăria Bacău se joacă de-a concursul pentru șefia Spitalului TBC. Regulamentul se schimbă, prevederile nelegale rămân • 06:53 [Expert] — Asociația Betania: Când ceva îți ridică semne de întrebare, e bine să cauți răspunsuri cât mai devreme • 17:08 [Top Story] — Student urcat în podul unei clădiri a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Intervenție a pompierilor, poliției și ambulanței • 15:02 [Actualitate] — VIDEO: Au început lucrările de dezafectare a podului prăbușit de la Ciobănuș. Ce urmează pe DN 12A • 12:43 [Top Story] — Intervenție la SJU Bacău, după un accident grav pe E85. O femeie de 72 de ani, operată de urgență • 12:29 [Top Story] — Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, în fruntea uneia dintre cele trei liste pentru noul Birou Național al USR • 11:37 [Actualitate] — FOTO | Incendiu la o gospodărie din comuna Hemeiuș • 10:55 [Top Story] — Traseul 14 urmează să fie modificat. Autobuzele vor trece prin zona Pieței Centrale, potrivit unui proiect de hotărâre • 07:44 [Actualitate] — Bărbat resuscitat pe strada Banca Națională din Bacău, după o ceartă pentru un loc de parcare • 07:12 [Top Story] — Primăria Bacău se joacă de-a concursul pentru șefia Spitalului TBC. Regulamentul se schimbă, prevederile nelegale rămân • 06:53 [Expert] — Asociația Betania: Când ceva îți ridică semne de întrebare, e bine să cauți răspunsuri cât mai devreme

Taxa Radio-TV stîrnește futună

Redacția Ziarul de Bacău

• oamenii care vin să plătească factura la Electrica sînt nemulțumiți că trebuie să plătească și taxa radio-Tv • de multe ori, aceasta este mai mare decît contravaloarea curentului consumat • orbii plătesc și ei taxa Tv, iar surzii nu sînt scutiți de la plata taxei de radio • fie că au sau nu aparate de radio sau televizoare în magazine sau sediile firmelor, agenții comerciali sînt obligați să plătească taxa radio-tv • mai mulți agenți comerciali din Bacău sînt hotărîți să conteste valoarea acestei taxe

Mii de băcăuani au făcut în aceste zile ochii mari cînd au văzut valoarea facturilor la energie electrică, unde au fost incluse și recentele taxe pentru radio și televiziune. Pentru mulți pensionari, cei 55.000 de lei care s-au adăugat la valoarea consumului de energe electrică, par o sumă însemnată. La ghișeele Electrica, în ultimele zile, s-au auzit mai multe voci de persoane nemulțumite, care au protestat pentru că statul le-a băgat încă o dată mîna în buzunar. Agenții economici au fost și ei la un pas de infarct în momentul în care au citit facturile și au constatat că au de plătit în plus, nici mai mult nici mai puțin decît 1.600.000 de lei. „Înțeleg să plătesc curentul pentru că îl consum. Dar să mi se ia degeaba atîția bani din buzunar, nu se poate. Pentru un spațiu de zece metri pătrați, a trebuit să plătesc 1.600.000 de lei. De ce să plătesc atîția bani, cînd eu în magazin nu am nici aparat de radio, nici televizor? Pentru fiecare leu pe care îl cîștig, muncesc de dimineață pînă noaptea. Cum să arunc, așa, banii pe fereastră?”, se întreabă, revoltată, Margareta Podorac, administratorul unui magazin din centrul Bacăului.

Cam același lucru îl spune și Elena Grădinaru, administratorul firmei Laura SRL din Bacău. „Cum să îmi pun televizor în magazin? Păi, noi stăm să ne uităm la televizor în loc să avem grijă de clienți? Dacă se menține ordonața asta, ar însemna să băgăm degeaba în buzunarul statului 1,6 milioane de lei. Prefer ca din banii ăștia să măresc salariul angajaților, în loc să îi dau degeaba la stat”, spune Elena Grădinaru. Acceași sumă de 1,6 milioane de lei a fost trecută și pe factura pe care a primit-o Maria Sechete, administratorul societății Dalia din Bacău. „Să vină cineva să îmi verifice magazinul, să vadă că nu am nici radio, nici televizor. Numai de asta nu am timp! Eu nu știu cum să stau în fața clientului, că și așa vînzările scad pe zi ce trece. Mai bine dau banii ăștia angajaților. Au exagerat cu taxa asta. 30-40.000 de lei îi mai dădeam așa, în vînt, dar 800.000 de lei pe lună înseamnă de acum furt din buzunarul omului. Sînt decisă să merg pînă la Guver,n să reclam nedreptatea asta”, spune, hotărîtă, Maria Sechete.

Revoltă în toată regula

Un grup de agenți economici ce dețin spații comerciale în centrul Bacăului s-au reunit pentru a contesta noua taxă radio TV. „Vom depune plîngere la Electrica. Pînă se rezolvă plîngerea noastră, va trebui, însă, să ne achităm factura din luna asta. Altfel rămînem fără curent”, spune, resemnată, Elena Grădinaru. Nici agenții comerciali care au mai multe puncte de lucru pe raza județului nu acceptă ușor taxa Radio-TV. „Factura a venit pe numele societății, nu pentru fiecare punct de lucru în parte. Dacă nu plătesc, ne taie curentul și ne paralizează toată activitatea. Sîntem la mîna lor, trebuie să ne supunem, chiar dacă nu sîntem de acord. Nu avem ce face”, spune Maria Dospinescu, administratorul societăți Hecomin din Bacău. Interesant este că facturile au fost primite de către agenții economici cu cîteva zile după termenul scadent al acestora. „Termenul scadent al facturii este pe 10 aprile, iar eu am primit-o abia pe data de 14”, spune Margareta Podorac.

Anca Hagimă, purtătorul de cuvînt al Sucrusalei de Distribuție a Energiei Electrice Bacău, din cadrul Electrica SA, ne-a declarat că întîrzierea facturilor poate fi datorată și poștei. Ea a mai precizat că, pînă acum, au fost primite numeroase sesizări privind plata acestei taxe. „Trebuie înțeles că noi sîntem doar mandatații Societății Naționale de Radio Televiziune pentru a încasa această taxă. Este o decizie luată la București, nu în plan local. Reclamațiile se depun la ghișeele noastre, însă se trimit la București, pentru analiză”, a precizat Anca Hagimă. Pînă se vor rezolva toate aceste reclamații, dacă se vor rezolva, populației și agenților economici nu le rămîne decît să scoată bani din buzunar, indiferent dacă au sau nu acasă, la sediul firmei sau în spațiile comerciale aparate de radio sau televizoare.

Surzii și orbii sînt obligați să plătească abonamentul radio-tv

Plata abonamentului radio-tv nemulțumește și persoanele cu

handicap din județul nostru. Dacă cele 3.117 persoane cu

dizabilități de gradul unu au scăpat de această corvoadă deoarece

ei au acces gratuit la radio și televizor, nu același lucru se poate

spune despre cei cu gradul doi sau trei de handicap, care vor fi

nevoiți să scoată bani din buzunar pe un serviciu pe care mulți nici

nu îl folosesc. Culmea ironiei este că la plata acestui abonament au

fost puși și surzii, și nevăzătorii. „Sînt instituții care au nevoie de

abonament radio-tv. Dar nu este corect să plătească acele instituții

sau persoane care nu au aparatura necesară. Cum este posibil să

ceri plata abonamentului de televizor pentru o persoană care nu

vede bine?”, se întreabă Vasile Diaconu, președintele filialei

asociației Nevăzătorilor din Bacău. Același lucru este valabil și

pentru surzi, care sînt obligați să plătească taxa radio, adică un serviciu pe este absurd să crezi că îl utilizează. Sute de persoane cu un astfel de handicap sînt nemulțumite de faptul că sînt obligate să scoată bani din buzunarul și așa strîmtorat, deși natura nu le-a dat sănătatea necesară pentru a putea să vizioneze un program tv sau să asculte o știre la radio. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.