În premieră la Teatrul „Bacovia”: „Livada de portocali”
Dramaturgul israelian Yosef Bar – Yosef pare a fi ieșit și el de sub mantaua lui Cehov. Cel puțin structural, piesa israelianului are multe puncte de contact cu „Livada de vișini” cehoviană, dar și enorm de multe deosebiri. Un spectacol Yosef Bar – Yosef este o delicată meditație asupra condiției omului în general, dar și asupra relației sensibile dintre un bărbat și o femeie, în special. Comentariul regizoral al lui Geo Balint se centrează cu precădere asupra destinului uman, asupra omului care stă cu picioarele în noroiul practic al proprietății, dar privește cu speranță spre stele. El a reușit să edifice un spectacol în care ideea și sentimentul, într-o inseparabilă îmbinare, parcurge un drum tulburător, întreprind o ascensiune de la derizoriu la sublim și de aici la tragic. Piesa nu este, însă, o tragedie. Meditația dramaturgică este străbătută de fine pînze freatice ale ironiei afectuoase, ale umorului de limbaj specific evreiesc, ale unei amare melancolii, iar intriga ei capătă accente finale apăsat melodramatice. Cei trei frați proprietari ai „Livezii de portocali” (Menase, Boaz și Țvia) nu vor înțelege decît tîrziu că spiritul practic și avariția nu pot conviețui fertil cu sufletul de artist, că rănile produse de asemenea tare de caracter sînt nevindecabile. Actorii Viorel Baltag și Anca Bucșă sporesc și multiplică semnificațiile textului. Amîndoi inspirați și atinși de aripa
îngerului străbat spațiul miraculos prin care își poartă personajele, conferind spectacolului o imagine pe cît de delicată în trăsăturile ei exterioare, pe atît de plină și de vibrantă în substanța ei interioară. Este imaginea unei lumi alcătuite din ființe simple, cu idealuri diferite, cu psihologii surprinzător de adînci, animate de dorința unor certitudini, avide de o stabilitate interioară care le lipsește.
Menase (Viorel Baltag) este un oarecare consilier municipal cuprins de sentimente la început neclare, care își dorește marea iubire, dispus să renunțe generos la ce-i era mai drag – „Livada de portocali”. Fondul lui de umanitate, nebănuit la prima vedere, ți se dezvăluie treptat, încît te și miri cînd și cum de te-a învăluit iremediabil. Este un drum parcurs cu rafinament de Viorel Baltag, cu un ales simț al nuanțelor abia perceptibile, șlefuind sentimentul cu delicatețe de bijutier. Ida (Anca Bucșă) este o balerină emigrată din Rusia, urmărită permanent de fascinația sublimului marilor balete moscovite. Un suflet candid de artistă, încrezătoare că arta ei va cuceri oricînd inimile sensibile. Exuberantă și oarecum răzgîiată în artă, se va izbi de „simțul practic” al evreului. Sînt două lumi diferite: una a maici Rusii cu amintirea superbelor spectacole ceaikovskiene, a dansurilor polovțiene ale lui Borodin și Rimski – Korsakov și alta a unui Israel în luptă pentru propria sa ființă, depărtat de tulburătoarele fascinații ale marilor reprezentații de elită. Iubirea Idei pentru Menase s-a întemeiat tocmai pe generozitatea acestuia, pe dispoziția lui sufletească de a o ajuta în crezul ei de o viață. Dispusă să dăruiască iubire, căldură, bunătate, blîndețe se va simți trădată și lovită fără milă de concepția cupidă a fraților Boaz și Țvia, cu acordul lui Menase. Această complexă gamă de trăiri i-a oferit actriței Anca Bucșă șansa să-și dezvăluie bogăția disponibilităților, siguranța mijloacelor interpretative, puterea combustiei interioare și capacitatea dozării ei inteligente. Demonstrația ei de talent arată că tînăra Anca Bucșă este ACTRIȚĂ și nimic din ce-i actoricesc nu-i este străin.
La rîndul lui, Nicolae Roșioru creionează un Boaz hazos, cu discrete și subterane sugestii trimise spre personajul Ianke din piesa „Tache, Ianke și Cadâr”. A apăsat cam mult pe dialectul evreiesc de Bîrlad sau Botoșani, însă nu lipsit de un anume farmec.
Actrița Constanța Zmeu Pelin va contura în personajul Țvia tipul femeii egoiste, intrigante, cu un caracter imprevizibil, cu tresăriri care totuși o umanizează într-o oarecare măsură. Jocul său viu colorat, foarte dinamic, lasă spațiu suficient acțiunii piesei să cîștige în ritm și naturalețe.
În concluzie, „Livada de portocali” este un spectacol bine gîndit regizoral, excelent interpretat, sprijinit pe un decor funcțional și o coloană muzicală apăsat melodramatică. Strigătul disperat al lui Menase din finalul spectacolului va lăsa pe spectatori să înțeleagă că Ida, venind dintr-o lume diferită, nu va da curs disperării lui. Nu se va mai întoarce niciodată la Menase, căutîndu-și alt destin și o lume care să aibă nevoie de arta ei. Merită din plin reținută și apariția fulgurantă a Adrianei Pârvu, fie și pentru simplul motiv că anunță ivirea pe scena băcăuană a unei actrițe cu evidente calități.
Un sincer bravo lui Calistrat Costin pentru traducerea cu deosebit talent a unui text israelian publicat în limba engleză. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns