TELEMANIAC

Două fete vesele…

Mihai BUZNEA

Nu, nu despre cele două fete sprințare, care saltă vesele, din poezia lui Topîrceanu va fi vorba în microtelecronica de față, ci despre… clonele Adrianei Muraru (cel puțin așa mi s-au părut a fi) de la Realitatea TV, ce se afișau cu dezinvoltură pe sticla ecranului din dorința, vădită, de a ne provoca la o partidă de rîs; copios și sănătos. Deși se făcuse deja miezul nopții și pleoapele îmi cam picau. De somn. Cele două orfeline, c-așa mi s-au părut a fi la prima ochire, semănau ca două picături de apă, ori ca două libelule sau două clone reușite din aceeași încrucișare de eprubete: aceeași față prelungă, aceeași coafură „linsă”, cu părul de culoarea abanosului, aceleași bluze verzi cu decolteuri la fel de adînci, dar nu destul de adînci, totuși, obligîndu-te nu să vezi, ci să ghicești ce ascund textilele cu pricina. Și aceleași voci care prezentau aceeași știre. Precum Măgarul erou, Haiducii din Amărăști și alte chestii d-astea subtile, distractive și reconfortante. Divertisment la miezul nopții, după cum sună și versul binecunoscut al lui nenea Iancu: era doișp’ce trecute fix… Am rîs eu cît am rîs, da’ pînă la urmă am tras obloanele și am dat tonul la soi, fiin’că orișcît cele două cadîne aveau un chef nebun de glume și nu se mai opreau. Da’ tot n-am scăpat de ele; le-am visat întreaga noapte în bluzele lor cu decolteuri adînci așa-și-așa și melițînd la nesfîrșit… Norocul meu că n-am prins și vreuna din reluări, a doua zi, că altfel riscam să mai „adorm cu ele-n gînd/ și să le văd de-a pururi…”.ă cum sună și versul binecunoscut al lui nenea Iancu: era doișp’ce trecute fix…

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!