• rămasă însărcinată în primul an de școală profesională, moineșteanca Anca Păduraru a plecat, „de rușine”, să nască la Giurgiu • găzduită, timp de două luni, într-un apartament de lux, aceasta și-a anunțat mama după ce „am simțit că vor să mă trimită la produs, în Italia”
Întîmplările cu fete din Moldova, care, plecate de acasă, au născut prin vreun colț de țară nu mai sînt demult ceva ieșit din comun. În aceste condiții, adresa primită de către Direcția Generală pentru Protecția Copilului (DGPC) de la colegii din Giurgiu, potrivit căreia în Maternitatea din localitate există un bebeluș adus pe lume de o elevă din Moinești, a părut, inițial, un caz ca multe altele, care trebuie rezolvat în favoarea copilului. Din nefericire pentru ea, povestea Ancăi Păduraru, elevă în anul II la Școala Profesională din Moinești, este ceva mai complicată.
Intenție de chiuretaj la cinci luni
Totul a început în luna iunie, cînd, ajunsă în a cincea lună de sarcină, Anca a plecat, împreună cu mama sa, la București pentru a încerca să facă un chiuretaj. Cum era de așteptat, nici un medic nu a acceptat varianta și Ancăi nu i-a rămas altceva de făcut decît să se întoarcă acasă și să aștepte venirea pe lume a propriului copil. Acest lucru s-a întîmplat pe 25 august, dar nu la Moinești, ci la Giurgiu. „A doua zi după amiază, după ce am venit de la București, am plecat la Giurgiu cu un prieten, Dorian, pe care l-am cunoscut printr-o colegă. Mi-era rușine să nasc la Moinești și am zis să plec. La Giurgiu am stat la o fată, Gabi, într-un apartament foarte luxos. Pînă atunci, eu nu mai văzusem așa ceva. După cîteva timp, m-am întors cu Dorian la Bacău să-mi depun actele pentru pașaport. Zicea că poate o să-mi trebuiască vreodată. Înainte de asta mi-au făcut mutație la o casă din Giurgiu, unde n-am stat niciodată. Vroiau să-mi rezolve cu pașaportul la Giurgiu, dar nu s-a putut, așa că a trebuit să vin la Bacău. Într-o zi am auzit că înaintea mea a fost o fată de 16 ani, care a plecat în Italia, dar că nu s-a dus la muncă, ci la produs. Atunci am început să-mi dau seama că ceva nu e în ordine”, povestește Anca.
Pe 25 august, aceasta a născut un băiețel, la numai șapte luni, în Maternitatea din Giurgiu, însă, nu avea să stea prea mult timp aici. „La o săptămînă după ce am născut, Gabi a venit la Maternitate și mi-a spus să fug din spital, pentru că trebuia să plec în Italia. Atunci m-am gîndit că e posibil să mă ducă undeva unde să nu mai am scăpare”, a continuat Anca Păduraru. Din fericire pentru ea, gazda a plecat la Buzău, moment în care Anca a luat calea Bucureștiului, acolo unde locuiește sora sa. A doua zi s-a întors la Giurgiu, pentru a-și lua buletinul. De astă dată, nu mai era singură, ci cu mama sa, care, întîmplător, era la București. „Nu mai suportam să stau acasă. De două luni nu mai știam nimic de Anca și simțeam că îmi iau lumea în cap, de aceea am plecat la fiica mea, la București”, a explicat Elena Păduraru, mama Ancăi.
Înapoi acasă
Reîntoarcerea la Giurgiu a însemnat și o ultimă întîlnire cu Gabi. „Venise de la Buzău. Mi-a reproșat faptul că am sunat-o pe mama și mi-a spus că aș fi putut să cîștig mulți bani într-un timp foarte scurt, dar nu m-a împiedicat să plec”, spune fata. Elena Păduraru a remarcat, însă, altceva. „Femeia mi-a propus să-l înfieze pe băiețel. Am refuzat-o”, spune mama Ancăi. Acum, fata a revenit în băncile Școlii Profesionale din Moinești. Cînd o întrebăm ce vrea să facă cu micuțul Andrei, numele cu care și-a botezat bebelușul, tînăra mămică izbucnește în lacrimi. Deocamdată, acesta se află încă în Maternitatea din Giurgiu, dar va veni la Moinești în zilele următoare. „Mi-e dor de el și aș vrea să-l iau acasă, dar nu acum. Nu avem condiții și mă gîndesc că poate aș putea să-l las la un centru pînă termin școala”, spune Anca. La rîndul lor, Elena și Teodor Păduraru nici nu vor să audă de abandon. „M-aș descurca fără probleme să-l cresc, dar problema e casa. Stăm la etajul patru, apartamentul e debranșat și plin de igrasie. Nu știu dacă aș aduce băiețelul acasă nu i-aș face mai mult rău decît bine”, spune femeia. Pare însă, hotărîtă să-și ducă crucea. A ei, dar și a mezinei Anca. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns