Mai mulţi bărbaţi cu feţele acoperite au imobilizat un paznic şi au pătruns, în noaptea de marţi spre miercuri, în sediul primăriei din comuna Recea, însă au fost surprinşi de apropierea unui echipaj de poliţie şi au fugit fără a sustrage bani sau bunuri.
„În timp ce efectuau serviciul de patrulare împreună cu jandarmii, în jurul orei 3,30, poliţiştii din comuna Recea au surprins cinci persoane cu feţele acoperite, care ieşeau din sediul primăriei şi au reuşit să scape, fugind prin spatele clădirii. Fugarii au abandonat la faţa locului un autoturism, iar în sediul primăriei a fost găsit T. T., de 45 de ani, paznic al instituţiei, care a fost agresat de persoanele mascate în timp ce încercau să sustragă bunuri”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Paznicul agresat a primit îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol, conform aceleiaşi surse. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că din birourile Primăriei Recea nu au fost sustrase bunuri sau valori.
Patru dintre cei cinci suspecţi în cazul tentativei de jaf au fost prinşi de poliţişti miercuri, în timp ce se deplasau cu un autoturism de ocazie spre oraşul Alexandria din judeţul Teleorman. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu, unul dintre suspecţii prinşi a fost identificat ca fiind angajat la Direcţia Generală de Poliţie Locală din Sectorul 6 al Capitalei.
Suspecţii au fost duşi la Costeşti, pentru audieri, poliţiştii continuând cercetările pentru prinderea celui de-al cincilea fugar. AGERPRES
Lasă un răspuns