Terenurile din municipiul Bacău au fost verificate de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului, pentru a vedea în ce măsură proprietarii se ocupă de salubrizarea acestora, în conformitate cu prevederile legii privind protecția mediului.
Astfel, în perioada iunie – septembrie 2025, au fost transmise 30 de somații către proprietarii de terenuri insalubre. Dintre aceștia, 8 proprietari care nu au respectat dispozițiile legale și termenul stabilit au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 32.000 lei.
Poliția Locală Bacău reamintește tuturor proprietarilor că menținerea curățeniei pe terenurile deținute este o obligație legală, dar și un gest de responsabilitate civică față de comunitate.
Sesizări privind existența terenurilor insalubre pot fi transmise la: Dispeceratul Poliției Locale Bacău, telefon: 0234/986 – 24/24 ore sau pe e-mail: sesizari@politialocalabc.ro. De asemenea, se poate folosi și platforma online de petiții: www.municipiubacau.ro – secțiunea Servicii Electronice, Departament – Poliția Locală.
„Un teren îngrijit înseamnă un oraș mai curat și mai sigur. Rugăm cetățenii municipiului Bacău să respecte prevederile legale și să contribuie la menținerea unui mediu sănătos, prin curățarea periodică a spațiilor deținute”, transmit polițiștii locali

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.