Astazi, 15 iunie este termenul pina la care o parte dintre contribuabili trebuie sa efectueze plati anticipate aferente trimestrului al doilea 2011 la organul fiscal de domiciliu. Este vorba – ne-a informat purtatorul de cuvint al Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau, Adrian Anghel – de persoanele fizice organizate ca intreprinderi individuale, intreprinderi familiale sau persoane fizice autorizate si care realizeaza venituri din activitati independente (comerciale), precum si din profesii libere si contribuabilii care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, indiferent dacă sint impusi in sistem real sau la norma de venit, cu exceptia veniturilor obtinute din arendare. „Pentru intirzierea la plata a obligatiilor la bugetul general consolidat al statului – a precizat Adrian Anghel – se calculeaza dobinzi de 0,04% pentru fiecare zi de intirziere (pe an 14,6%) si se declanseaza imediat executarea silita. Incepind cu data de 1 iulie 2010, pentru sumele restante se datoreaza si penalitati de intirziere, in conformitate cu prevederile art. 120^1 din Codul de procedura fiscala, pina la 15% din obligatiile fiscale principale ramase nestinse”. (Petru DONE)
Termen final pentru plati anticipate la Fisc
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.