~2 min lectură 0 comentarii

Termen pentru depunerea deconturilor de TVA restante

Redacția Ziarul de Bacău

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care nu și-au îndeplinit obligațiile de declarare a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru toată perioada octombrie 2011 – septembrie 2012 trebuie să depună, până pe 10 decembrie 2012, deconturile de TVA (formular 300) restante. Măsura – ne-a informat Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău – este luată în vederea constituirii Registrului persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, pentru a asigura o cât mai mare acuratețe a datelor înscrise în registru.

În registru se înscriu contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA care, în perioada 1 octombrie 2011 – 30 septembrie 2012 au realizat cifra de afaceri sub plafonul de 2.250.000 de lei, determinată în funcție de elementele prevăzute la art. 1342 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. Ei aveau obligația depunerii, până la 25 octombrie 2012, a Notificării privind aplicarea sistemului TVA la încasare (formular 097, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1529/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 16 octombrie 2012).
Verificarea de către organele fiscale a corectitudinii înregistrărilor în registru se face pe baza informațiilor privind cifra de afaceri din deconturile de TVA (formular 300) depuse de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pentru perioada octombrie 2011 – septembrie 2012, inclusiv și înregistrate în evidențele organelor fiscale până pe 10 decembrie 2012. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.