Instanta de la Tribunalul Brasov, unde se judeca de ani buni procesul pentru inchiderea Programului de reorganizare judiciara a dat, joi, 25 martie, un nou termen, dar acesta este foarte scurt, fixat la inceputul lunii aprilie. Noul termen a fost dat pentru ca instanta sa poata studia temeinic hotaririle luate, cu putin timp in urma, de Curtea de Apel Brasov, la intimpinarile facute de aceeasi creditori cu care Rafo se judeca in tribunal. Liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, crede ca acest termen, fixat pentru pronuntare in cazul cererilor formulate de societatile Glencore si Rafinaria Darmanesti, este unul foarte bun si le readuce rafinorilor speranta ca atunci tribunalul se va pronunta, in sfirsit, pentru inchiderea programului de reorganizare. In cazul celorlalti creditori care au depus, de asemenea, cereri de poretentii in instanta, la termenul de joi s-a lasat cauza in pronuntare, pentru respingerea cererilor.
De inchiderea Programului de reorganizare depinde soarta rafinariei, societate care a pornit un program de modernizare totala, dar care a fost oprit pentru ca actionarul majoritar nu poate accesa un important credit bancar pentru continuarea lucrarilor. In acest moment, 650 dintre salariatii rafinariei sint acasa, in somaj tehnic, din acest motiv. Recent, Sindicatul Rafinorul i-a trimis o noua scrisoare premierului Emil Boc, in care isi exprimau ingrijorarea fata de modul in care este tergiversata inchiderea Programului de reorganizare judiciara. (Petru DONE)
Lasă un răspuns