Știu elevii ceva?
Pentru toți elevii aflați în apropierea examenului de bacalaureat, sîmbăta trecută a fost primul moment în care ei au avut de înfruntat o probă a examenului hotărîtor. Prima simulare a examenului a avut loc sîmbăta trecută. Acum a fost momentul în care fiecare elev de clasa a XII-a a văzut cam cît de mult știe sau cît mai are de învățat.
Bacalaureatul este examenul hotărîtor al liceenilor. După cel din clasa a VIII-a, despre care se spune că este examenul de maturitate, sau cel puțin așa îi fac profesorii pe elevii din gimnaziu să creadă, ca să ofere importanța cuvenită, BAC-ul este, de fapt, cel care hotărăște cum vor merge treburile mai departe.
Ca în fiecare an, examenul a dat mult de furcă tuturor. Chiar dacă te ții de carte tot anul, în apropierea testării toți au emoții. Examenul este totuși un însemn al muncii depuse în anii de liceu.
Regulile simulării au fost destul de aspre. Deoarece se dorea a fi „ca la examen”, subiectele au fost păzite cu strășnicie pînă în ultimul moment. Chiar s-a făcut remarcată prezența gardienilor, care nu lăsau pe nimeni să treacă pe lîngă secretariatul liceului. Unii s-au amuzat pe tema asta, spunînd că totuși nu e atît de important. Alții, în schimb, au simțit emoțiile pe bune, ca la BAC.
Fiecare a avut posibilitatea de a-și alege proba la care dă testarea. Alegerea a avut la bază mai multe criterii: ce contează cel mai mult la bac sau la admiterea la facultate, materia la care știu cel mai bine sau, de ce nu, cea la care nu au învățat tocmai serios. Asta pentru a-și da seama de adevăratul nivel la care se află.
Venitul cu jumătate de oră înaintea începerii probei, statul în sală, obișnuita conversație cu prietenii sau colegii de sală, emoțiile inevitabile. Toate au fost în sufletul liceenilor care termină anul acesta liceul.
Subiectele au dat de furcă multora. Ca de obicei, unii au zis că au fost grele, alții că au fost ușoare. Evident, nu prea știi ce să crezi. Oana, tocmai ieșită din sală, mi-a mărturisit „că a fost destul de ușor. Am greșit la punctul 2 puțin, dar, oricum, pot spune că m-am descurcat bine”. O colegă de-a ei a spus că pentru bac va repeta materia mult mai serios, deoarece nu este tocmai mulțumită de ceea ce a făcut.
Cum participarea la simulare nu este obligatorie, au fost și elevi care nu au venit la examen. Vorbind cu o prietenă care este în clasa a XII-a, mi-a spus că nu va merge la simulare, pentru că nu are rost. Se certase pe această temă cu mama ei și cu diriginta care este profesoară la materia pe care a ales-o pentru simulare.
Părerile sînt împărțite cît privește simulările: ba că sînt bune, ba că sînt inutile și îi supun pe elevi la niște emoții inutile. Pînă la urmă, hotărîrea de a participa este a elevului. (Roxana SOLOMON)
Lasă un răspuns