~2 min lectură 9 comentarii

Theaterstock, un festival „de milioane”! Primăria va susține jumătate din costuri

Redacția Ziarul de Bacău

Costurile Festivalului Theaterstock, ce va avea loc în Bacău între 1 și 16 august, sunt estimate de conducerea Teatrului Bacovia la 3,2 milioane de lei. Directoarea Anca Sigartău a solicitat Primăriei să susțină de la bugetul local mai mult de jumătate din această sumă.

cl bacauLa ședința Consiliului Local de miercuri, 29 iulie, aleșii municipalității vor avea de votat proiectul ce prevede susținerea financiară a festivalului Theaterstock, ce va avea loc în perioada  1-16 august. Directoarea Teatrului Bacovia a cerut 1.8 milioane de lei municipalității, însă inițiatorul proiectului, viceprimarul Radu Ababei, a propus consilierilor suma de 1,5 milioane de lei.

În afară de suma cerută de la Primărie, Anca Sigartău susține că bugetul este completat de sponsori (1 milion de lei), venituri proprii ale teatrului (300 de mii de lei) și 100 de mii de lei de la Ministerul Culturii.

În ceea ce privește cheltuielile previzionate, cea mai mare parte a banilor, adică 1,85 milioane de lei, se vor duce pe onorariile artiștilor. Apoi, închirierea spațiilor și a aparaturii necesare va costa 350 de mii de lei, alți 300 de mii de lei vor merge către colaboratori și alte servicii, 300 de mii de lei pentru cazarea oaspeților și 180 de mii de lei pentru transportul acestora.

O sumă importantă va fi cheltuită pentru promovarea evenimentului, de 150 de mii de lei, și alți 20 de mii de lei pentru tipărituri, pliante, etc. Alți 50 de mii de lei sunt prevăzuți pentru costurile de producție.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    A apărut afișul Theatrestock - partenerii media sunt în extaz - Florin Popescu
    27 iulie 2015, 11:58
    0

    […] regăsesc pe-acolo! Eu zic că a meritat să intre în „parteneriat”, parol. În timpul ăsta, se cheltuiesc 150.000 de lei cu promovarea, ceea ce e minunat, mai stimulăm și noi importurile media, nu numai pe cele […]

  2. K
    Kristofer
    27 iulie 2015, 12:50
    0

    Încă un jaf marca Primaria Bacau.
    150.000 pe promovare?
    Închiriere spații + aparatură = 350.000?
    300.000 pentru „colaboratori”? Adică? Aștia cine sunt?
    Aflăm noi. Asta nu e cultură, ci vrăjeală!

  3. C
    Curierul
    28 iulie 2015, 04:29
    0

    Tinarul domn de la PSD ar trebui sa stie ca banii sunt gestionati de Teatrul Bacovia, deci daca e un jaf, e marca Anca Sigartau. Referitor la preturi, sint sigur ca se pot cumpara niste galeti mai ieftine pentru prostit electoratul PSD.

  4. T
    Tudor
    28 iulie 2015, 05:02
    0

    Kristofer mergi si asculta manele ca alea nu costa

  5. P
    Primăria va susține jumătate din costurile Festivalului Theaterstock | Bacaul Activ
    28 iulie 2015, 15:30
    0

    […] Sursa: zdbc.ro. Citeşte continuarea aici. […]

  6. C
    Ce dăunează Festivalului doamnei Sigartău: demagogia, lăcomia și tunul - Florin Popescu
    30 iulie 2015, 04:49
    0

    […] Festivalului Theaterstock este blocată, pentru că n-a trecut de votul Consiliului Local grosul finanțării. Din câte înțeleg, directoarea Teatrului Bacovia a și dat un pic de apă la șoricei ieri, […]

  7. j
    john
    31 iulie 2015, 03:45
    0

    pana la aceasta ora in Bc. nu s-a tiparit nici un pliant sau afis pt, acest festival deci bani sunt expediati catre altii. Cotizati la buget dragi concetateni ca are cine sa pape…

  8. G
    Gigliana
    19 august 2015, 19:33
    0

    Kristofer,mai intai uita-te si cauta-te pe tine si pr urma critica pe altii!Esti un nerusinat care publica fara acordul utilizatorilor,IP-urile lor!Si mai faci si articole de proasta calitate cu ele ca sa arati publicului larg ce „lepre” sunt fata de coanele ex-directoare penale de la scoala XYZ. Ar trebui sa fii dat in judecata pentru obraznicia si prostia cu care iti permiti sa folosesti ceea ce apartine altora.Te plictisesti cam tare si probabil,mintea ta mica si limitata iti da imbolduri din astea penibile.Adica sa scrii despre nimic si pentru nimic!Sau pentru orgoliul tiganesc al unora carora li s-a urcat sefia la cap.Ia mai faceti o hora pe forum ca in vremurile bune!Va distrati ieftin ca niste „intelectuali adevarati”!

  9. f
    fara numar
    19 august 2015, 20:26
    0

    Sub masca culturii pt cateva piese de teatru se risipesc si arunca cu banii publici „fara numar”. Costurile sunt enorme raporta la beneficiu. Pt amenajarea parcului Cancicov nu s-ar face o sedinta a consiliului local in care sa fie alocata suma de 1,5milioane . De ce oare in acest caz nu este interes?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.