~1 min lectură 0 comentarii

Tiberiu Ciobanu este noul șef al Gărzii de Mediu Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

even.sefgardamediu
Garda de Mediu – Comisariatul Județean Bacău are o nouă conducere. Tiberiu Ciobanu ocupă fotoliul de comisar șef, înlocuind-o din această funcție pe Teodora Munteanu, ajunsă în această poziție în toamna trecută în locul lui Titi Secară.

Tiberiu Ciobanu este economist de profesie. În perioada 2001 – 2005 a ocupat funcția de director adjunct la Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) Bacău. Din 2005 și până luna trecută, Ciobanu a fost expert și consilier principal în cadrul Consiliului Județean, ocupându-se printre altele și de Programului European de Furnizare Ajutoare Alimentare în beneficiul persoanelor cele mai Defavorizate din România (PEAD).

„Am găsit aici un colectiv extrem de restrâns, format doar din 14 oameni, cu toții profesioniști desăvârșiți. Eu am un mare respect față de familie, în general, și tare mult vreau ca, la anul, pe vremea aceasta, când o să ne întâlnim, să putem spune că am devenit cu toții o adevărată familie”, a declarat comisarul șef Tiberiu Ciobanu. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.