Sorina CHICUȘ
Psiholog clinician – psihoterapeut
www.psihoterapiebacau.ro
Dacă ați văzut persoane cu ticuri probabil că v-ați întrebat ce se întâmplă cu ele, dacă pot controla ticul sau nu. Ei bine, să începem cu începutul.
Ce este ticul? Un tic este o mișcare motorie sau o vocalizare, bruscă, rapidă, repetitivă, stereotipă. Poate fi vorba despre ticuri motorii cum ar fi clipitul, încrețirea nasului, scuturarea capului, ridicatul din umeri, grimasele faciale, săritul, mersul cu pași de dans, răsucitul în cursul mersului etc. Sau pot fi ticuri vocale cum ar fi dresul vocii, inspiratul și expiratul forțat de aer pe nas, pronunțarea bruscă și spontană a unui singur cuvânt sau fraze, repetarea propriilor sunete sau cuvinte, repetarea bruscă, inadecvată a unor cuvinte inacceptabile social, cum ar fi obscenități sau insulte.
Persoanele cu ticuri afirmă că nu pot rezista impulsului de a face ticul. Multe dintre ele simt o tensiune ce crește din ce în ce mai mult sau o senzație într-o anumită parte a corpului care apare înainte de producerea ticului. După ce ticul trece, au o senzație de ușurare și de reducere a tensiunii. Această tensiune este asemănătoare cu cea care precede un strănut. Există persoane care simt nevoia să efectueze ticul într-un anumit mod sau să îl repete până este făcut „așa cum trebuie” și abia apoi să simtă reducerea tensiunii. De cele mai multe ori ticurile apar unul după altul, urmând o perioadă de câteva secunde până la câteva ore în care nu mai apar. S-a constatat că există perioade, chiar și în decursul unei zile, în care severitatea și frecvența ticurilor diferă. De exemplu, unii copii reușesc să controleze ticurile atunci când sunt la școală, dar acasă nu pot face asta. De asemenea, ticurile apar mai mult când persoana se relaxează și scad ca frecvență atunci când individul are o activitate care necesită efort. S-a constatat faptul că, de-a lungul timpului, ticurile pot varia ca număr, frecvență, complexitate sau localizare. Stresul poate duce la creșterea frecvenței ticurilor.
Tulburarea Tourette, așa cum este numită boala ticurilor în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, este asociată frecvent cu obsesii, compulsii, hiperactivitate, anxietate, rușine, timiditate și tristețe. Unele persoane cu această tulburare nu sunt deranjate de ticurile lor, dar altele se simt extenuate, se pot simți izolate din punct de vedere social, pot avea dificultăți în realizarea sarcinilor zilnice cum ar fi cititul, scrisul, statul în bancă. Tulburarea Tourette apare mult mai frecvent la copii decât la adulți. Poate surveni de la vârsta de 2 ani, însă de cele mai multe ori apare în copilărie sau la începutul adolescenței. Vârsta medie la care debutează este de 6-7 ani. De regulă, ticurile persistă toată viața, existând perioade în care dispar pentru câteva săptămâni sau chiar ani. În cele mai multe cazuri, severitatea și frecvența ticurilor se diminuează la adolescență și la maturitate.
Ce putem face?
Având în vedere că ticul poate apărea în contextul anxietății traducând instabilitatea emoțională, conflictele, tensiunile psihice, în contextul stresului, timidității, tristeții, e necesară intervenția psihologică. E indicat să se realizeze o evaluare psihologică prin care să se exploreze afectivitatea, dezvoltarea neuropsihomotorie, climatul afectiv din familie sau existența unor evenimente de viață importante cu un impact afectiv considerabil. Astfel se va putea intocmi planul de intervenție psihoterapeutică pentru a se obține rezultate cât mai bune. Psihoterapia poate cuprinde diferite tehnici cum ar fi relaxarea, ajutarea copilului să conștientizeze ticul, să îl descrie, identificarea unui comportament incompatibil cu realizarea ticului, producerea voluntară a ticului, descoperirea indiciilor care anunță efectuarea ticului, precum și tehnici pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, pentru creșterea stimei de sine, pentru dezvoltarea abilităților de adaptare în situații de viață stresante. Anturajul ar trebui să respecte ca regulă principală indiferența și absența criticilor la apariția ticurilor, iar părinții să înțeleagă că rezultatele nu se văd peste noapte și că e nevoie de timp pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului.
Vă aştept pentru mai multe informaţii pe site-ul meu, www.psihoterapiebacau.ro, şi pe blog: blog.psihologiebacau.ro.
Lasă un răspuns