Doisprezece ţigani români care au intrat fără permisiune pe o proprietate privată au fost arestaţi, marţi dimineaţă, în urma unui raid al poliţiei daneze într-un local dezafectat al poştei din insula-cartier Amager din Copenhaga, transmite ediţia online a publicaţiei Copengahen Post, care menţionează că prezenţa rromilor în Danemarca a devenit un subiect discutat la cel mai înalt nivel.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că rromii – zece bărbaţi şi două femei – pot fi amendaţi pentru că au intrat ilegal pe o proprietate privată şi că, în prezent, se colaborează cu poliţa română pentru a stabili identitatea şi statutul persoanelor reţinute.
Un ofiţer de poliţie român îi va ajuta pe colegii lui din Danemarca să-i interogheze pe rromii care, dacă se dovedesc a avea cazier, vor fi deportaţi.
Raidul, ce a fost solicitat de proprietarul clădirii, a fost efectuat în momentul în care politicienii discută cum să soluţioneze problema numărului tot mai mare de rromi care se stabilesc în capitala daneză pe perioada verii.
Tot marţi, ministrul danez al justiţiei, Lars Barfoed, a declarat pentru cotidianul Politiken că poliţia va adopta o atitudine mai severă împotriva ţiganilor.
‘Vor fi declanşate o serie de raiduri ale poliţiei şi nu vom umbla cu mănuşi’, a declarat Barfoed.
Consiliul local din Copenhaga a estimat că, în capitala daneză, trăiesc între 200 şi 400 de ţigani. În timp ce unii dintre aceştia se ocupă cu cerşitul sau colectarea de sticle, alţii sunt bănuiţi că ar fi implicaţi în activităţi criminale.AGERPRES
Frumos, frumos! Ne frecau p enoi la cap cu drepturile omului…