• firma Michelle Production a redeschis punctul de lucru din Bacău, după ce acum o lună fusese închis pentru lipsa autorizației de plasare a forței de muncă
Firma Michelle Productions SRL din Roman, care ducea ilegal dansatoare în Japonia, și-a redeschis afacerile în Bacău, începînd de săptămîna aceasta. Punctul de lucru fusese închis acum o lună de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău pentru că nu avea autorizație pentru plasarea forței de muncă în străinătate. „Săptămîna aceasta am primit de la reprezentanta conducerii societății Michelle actele necesare pentru a redeschide punctul de lucru. Simona Lepădatu, împuternicita patroanei de naționalitate slovacă, a obținut acreditarea pentru plasarea forței de muncă în străinătate de la ITM Neamț”, ne-a declarat Adrian Sechel, inspector de muncă la ITM Bacău.
Michelle Production SRL Roman a fost verificată de inspectorii de muncă băcăuani la începutul lunii trecute. În urma raidului, organizat împreună cu reprezentanți ai Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Bacău, punctul de lucru de pe strada Bacovia a fost închis și firma amendată cu 20 de milioane de lei pentru că a fost găsită o persoană fără forme legale de angajare. În timpul controlului, secretara unității a declarat că au plecat în Japonia peste o sută de tinere din Săbăoani, Buhuși, Bacău, Roman, etc.. Fetele erau alese în special din rîndul celor care nu împliniseră 25 de ani. La sediul firmei „Michelle” s-a găsit și un biblioraft în care dosarele fetelor erau aranjate pe coduri: „talente noi”, „talente vechi”, „talente anulate” și „talente de perspectivă”. Nici una dintre tinere nu era calificată în meseria de dansatoare.
„Firma a intrat în legalitate, dar vom monitoriza contractele de muncă încheiate de către firmă în Bacău, deoarece legea spune că un exemplar al contractului trebuie să fie depus și la noi pentru a avea evidența celor plecați la lucru în străinătate”, a mai Adrian Sechel. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns