Băcăuanii de toate vârstele sunt așteptați astăzi, între orele 16 – 19, în Parcul Cancicov, la restaurantul Green Park, unde se va desfășura pentru cel de-al cincilea an consecutiv „Festivalul de muzică acustică pentru tineri”.
Evenimentul, debutat în urmă cu cinci ani ca o idee timidă de promovare a talentelor muzicale în rândul liceenilor din Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, a ajuns, iată un adevărat festival organizat de tineri pentru tineri, iar pentru că această ediție este una cu totul specială și manifestare în sine va fi „altfel”. „Fiind o ediție aniversară, festivalul se va înfățișa sub o nouă temă, Indie – spun organizatorii, elevi ai Colegiilor Naționale «Vasile Alecsandri» și «Gheorghe Vrănceanu» din Bacău. Aceasta nu va limita însă libertatea concurenților de a-și alege orice gen muzical în cadrul concursului”.
Sunt așteptați să-și demonstreze talentele muzicale tineri băcăuani atât individual, cât în cadrul unor trupe/grupuri, cei mai buni urmând să fie premiați de un juriu atent și profesionist în domeniul muzical.
Tinerii băcăuani, pe scena Festivalului de muzică acustică, ediția a V-a
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.