Tinerii băcăuani se întrec la „Elevii au talent”

Redacția Ziarul de Bacău

Marți, 13 mai, a fost cu aplauze pentru numeroși școlari băcăuani care au urcat pe scena Sălii Amfiteatru a Centrului de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, în fața colegilor lor, a cadrelor didactice și a părinților, pentru a participa la cea de-a doua ediție a Spectacolului Concurs „Elevii au talent”, eveniment care continuă astăzi, de la ora 15.00, în același loc.

Edu.talent

Competiția, una multîndrăgită de elevi, este inițiată și organizată de prof. de educație muzicală Marinela Paraschiv Gora și prof. de educație fizică Izabela-Valentina Țuțu, cu susținerea prof. Lavinia Băisan – coordonator pentru programe și proiecte educative, dar și a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan ce Mare” în colaborare cu Asociația „Pro Pedagogic” (președinte Andra Scutaru), și are ca scop promovarea elevilor cu aptitudini în domeniul muzical, instrumental, teatru și coregrafie precum și stimularea și motivarea acestora în evoluția artistică. Secțiunile la care s-au înscris participanții la concursul din acest an sunt muzică ușoară, muzică populară, muzică instrumentală (pian, chitară, fluier, tobe), dans modern, dans sportiv și teatru, juriul care va desemna câștigătorii fiecărei secțiuni fiind format din profesori de specialitate de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, directorul adjunct Antonela Leahu și prof. Anamaria Zodian, prof. Dănuț Gheorghieș de la Clubul Artis Daio, inspectorul de specialitate prof. Marinela Potârniche din cadrul Inspectoratului Școlar Județean și elevele Denisa-Elena Asiminei și Andreea-Mihaela Bezărău. Juriului, de altfel, nu-i va fi ușor să-i aleagă pe cei mai buni, nu doar pentru că, și numai după prima zi, elevii au demonstrat cu adevărat că au talente, dar și din cauza numărului mare de candidați la medalii și diplome, nu mai puțin de 100 de elevi de primară, gimnaziu și liceu înscriindu-se la această ediție a spectacolului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.