Amorțeala toropitoare care domină orașul Adjud dispare doar vineri, cînd are loc tîrgul unde se adună comercianții din Bîrlad, Tecuci, Focșani, dar și din județul Bacău, de la Sascut, Podul Turcului, Dealul Morii, Urechești, Coțofănești, Căiuți. Tîrgul de la Adjud și-a găsit loc o stradă ce trece prin fața pieței agroalimentare a orașului, pe o lungime de cîteva sute de metri. În vacarmul de mașini și tonete, pătrunzi cu greu în zona tîrgului. Trebuie să fii foarte atent la buzunare, pentru a nu fi victima unui „profesionist” al furtișagurilor, dintre cei ce dau impresia că abia își fac loc în aglomerația tîrgului.
Comercianții din Bacău preferă tîrgul de la Adjud pentru numeroșii cumpărători care vin să caute ce le trebuie în gospodărie: vopsea, perdele, materiale pentru construcții, produse de sticlărie. Prima impresie ce o ai privind marfa expusă este că aproape toți comercianții au aceleași produse etalate pe rafturi, pe mașini sau în corturi improvizate. Explicația ne-o dă unul dintre comercianți: „Ne aprovizionăm din același loc, de la marile depozite „Europa” din București”. Sute de perechi de pantofi, încălțăminte de vară, tricouri, adică mărfuri comune tuturor comercianților. „Este greu ca să mai găsești o marfă anume, să aibă și o calitate deosebită”, ne spune o comerciantă din Bîrlad, mîndră de afacerea sa, pe care o vede „pe picioare bune”. Ea menționează că preferă totuși mărfurile chinezești în dauna celor de peste Prut, cărora le-a trecut timpul.
În tîrgul de la Adjud se pot găsi și lucruri deosebite: motofierăstraie, pompe de stropit, mobilier, vitrine și dulapuri, ce stau parcă într-o expoziție în aer liber. „Întreprinzătorii” rromi ai Adjudului oferă fierărie și piese de schimb pentru autoturisme, la un preț fix, fără negociere.
Un lucru care caracterizează tîrgul de la Adjud este că nici un comerciant nu lasă loc de negocieri. Tîrgul de la Adjud rămîne, oricum, un tîrg mare pentru această zonă a Moldovei, care va fi și gazda iarmarocului anual din ziua de 6 august, Sărbătoarea Schimbării la Față. (Ion MORARU)
Lasă un răspuns