• fostul tehnician stelist a fost la un pas de a rezilia contractul cu gruparea băcăuană
Țiți Dumitriu a rămas antrenor al echipei FCM Bacău, în ciuda ultimului eșec al formației pe care o conduce, 2-3 cu FC Argeș, pe teren propriu. Ieri, primarul Dumitru Sechelariu, președintele clubului, Gheorghe Chivorchian, și Țiți Dumitriu au analizat situația dezstruoasă de la echipă mai bine de șase ore, iar în finalul ei concluzia a fost că vinovați sînt jucătorii și arbitrii, motiv pentru care Dumitriu va rămîne la cîrma echipei. „Ne-am săturat să tot schimbăm antrenorii, așa cum vor jucătorii. Din punctul nostru de vedere, nu toți jucătorii trebuie condamnați. De mîine, cine vrea să facă ceva la echipă este invitatul nostru, cine nu, pleacă, indiferent de numele pe care-l poartă”, ne-a declarat Chivorchian. Totuși, în prima parte a ședinței de ieri, Dumitriu urma să-și rezilieze contractul cu gruparea băcăuană, pe cale amiabilă, însă conducerea băcăuană i-a dat girul fostului antrenor stelist și, în același timp, mînă liberă în ceea ce privește alcătuirea echipei. Se pare că principalii vinovați de cele întîmplate în cele șapte meciuri din acest campionat sînt Ciocoiu și Cursaru, fotbaliști care ar putea fi cedați chiar la echipa a doua a Bacăului, care evoluează în divizia C. „Să-l punem pe Ciocoiu antrenor, pe Cursaru antrenor secund, iar pe Ciurlea responsabil cu partea psihică”, a spus Chivorchian, care l-a inclus în rîndul fotbaliștilor cu probleme și pe Ciurlea, pentru că, după meciul cu FC Argeș, acesta ar fi spus că „dacă prindem barajul cu FC Onești, e bine”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns