~2 min lectură 0 comentarii

TNL Bacău a făcut un sondaj de opinie pentru identificarea nevoilor tinerilor. Iată ce au răspuns aceștia

Andra Juverdeanu

În perioada 1.08 – 31.08.2023, peste 800 de persoane au răspuns chestionarului întocmit de Tineretul Național Liberal, filiala Bacău, care a avut ca scop identificarea nevoilor și problemelor pe care le au tinerii din comunitatea băcăuană.

Despre importanța pe care tinerii o au în societate și politică, 92% dintre respondenți au subliniat nevoia acestora de a se implica, acest aspect fiind în concordanță cu tendința globală de creștere a participării tinerilor la viața civică și politică.

Principalul segment de vârsta care a răspuns la acest chestionar, a fost chiar cel țintă, și anume 16 – 25 de ani, totalizând peste 70% din totalul de răspunsuri. Ponderea celor care provin din mediul urban a fost de 56.6%, iar a celor care au studii superioare de peste 50%, remarcându-se astfel nivelul ridicat al educației celor intervievați.

La intrebarea „Sunt tinerii reprezentați în administraţia publică locală?” doar 11.3% dintre cei chestionați au răspuns afirmativ. Cei mai mulți dintre acestia consideră că sunt puțin reprezentați, fapt cauzat de obstacolele și deficiențele care împiedică o reprezentare mai eficientă și mai echitabilă a tinerilor în administrații.

Printre provocările pe care le întâmpină tinerii băcăuani, cele mai frecvent menționate în chestionar au fost: bullying ( 440 persoane ), lipsa ajutorului pentru orientarea către o carieră și lipsa unei perspective de viitor ( 420 persoane ), abandonul școlar (280 persoane ), situația financiară precară fiind menționată de un număr de 390 de persoane.

Când au fost întrebați dacă „tinerii pot schimba lucrurile în bine?” peste 80% dintre cei chestionați au răspuns cu „da”, iar acest aspect este în concordanță cu ideile inovatoare și creative pe care le au aceștia.

Pentru dezvoltarea comunității băcăuane, tinerii ar fi capabili să se implice în diverse activități din diferite domenii. Peste 600 dintre aceștia au propus acțiuni din sfera informării și comunicării, 500 din sfera cultură și artă, iar peste 400 din domeniile sport si sănătate și munca și afaceri.

Acest chestionar ne-a ajutat să întelegem că tinerii doresc să se implice în politică pentru dezvoltarea comunității în care trăiesc, fiindu-le de ajutor ideile inovatoare și mentalitatea de secol XXI. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.