Viața publică din România a fost confiscată de telenovela coloneilor din serviciile secrete, mai mult sau mai puțin acoperiți. Teodor Meleșcanu (apropo, îl cheamă Teodor-Viorel Meleșcanu!) are vechi state în domeniu, încă de pe vremea când locul său de muncă se chema DIE (Direcția de Informații Externe). Acum vreo paișpe ani, când avea 28 la sută în sondaje, după ruperea ApR de PDSR, a candidat la Președinție, dar, ca la ordin, i s-a dezumflat gogoașa după dezvăluirile despre conturile pe care le avea în Elveția.
Când a fost pus de președintele Traian Băsescu în fruntea SIE, toată lumea a considerat că omul s-a întors la locul de muncă principal al său, în politică activând numai ca… „acoperit” la vedere. Acum, la senectute, cineva și-a pierdut mințile și l-a trimis iar în bătălia electorală, ca să se facă de râs prin studiouri de televiziune. Ca Teodor Meleșcanu sunt mulți, intuim despre ei ce grade au, în funcție de posturile prin care se plimbă și ascensiunile loc, inexplicabile logic și civil.
Cazul lui Robert Turcescu e și mai grav, dar nu pentru opinia publică, pentru că statutul de „securist” al unui ziarist nu zguduie conștiințe, nu ridică semne de întrebare în mase. Doar băsiștii fanatici încep încet-încet să priceapă de unde avea celebrul jurnalist documentele pe care le prezenta în cadență perfectă, în sprijinul Comandantului Suprem al Armatei, președintele Traian Băsescu.
Robert Turcescu nu e singur, are mulți colegi „acoperiți” prin presă, în general ei se cunosc, pentru că sunt caracterizați de tupeu incredibil, își arogă merite personale în „dezvăluirile” pe care le fac, deși ei sunt doar bieți trans-scriitori de dosare servite la „celălalt” loc de muncă.
Plutonul de colonei securiști din presă are prostul obicei să se tranforme în acuzator, instanță morală și călău – trei într-unul – acuză în stânga și în dreapta, îi terfelește pe cei care nu cântă în struna unor instituții ale statului și nu bat pasul de defilare după ritmul care „trebuie”. De regulă, securiștii se prostesc la rândul lor, evadează din pluton, ca să-și dezvolte proiecte și interese personale. Încep, brusc, să șantajeze, să amenințe, să defăimeze, să-și creeze o mică mafie.
De fapt, inamicii securiștilor din presă și politică sunt civilii, care, bieții de ei, bâjbâie după o muncă, o carieră, un trai în tihnă.
Lasă un răspuns